Protestul APM Tulcea continuă – programul de lucru cu publicul este anulat

20 mai 2024 | Actualitate
Protestul APM Tulcea continuă – programul de lucru cu publicul este anulat

Protestul APM Tulcea continuă – programul de lucru cu publicul este anulat

În condițiile în care angajații din Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Tulcea continuă, în perioada 20-23 mai 2024, protestul inițiat împotriva discriminării salariale alături de celelalte agenții județene de mediu din țară, programul de lucru cu publicul este anulat iar instituția a transmis solicitanților de acte de reglementare de la APM Tulcea că pe perioada protestului nu se vor mai primi documentații noi, cu rugămintea de a înțelege demersul legitim al salariaților.

Potrivit sursei, de reacția rapidă a forurilor decizionale depinde durata protestului, acesta urmând a se suspenda deîndată ce OUG care elimină discriminarea salarială se va publica în Monitorul Oficial, iar în funcție de rezultatul demersurilor acestei săptămâni (inclusiv mitingul de joi, 23 mai 2024, ce se va desfășura la București), se vor stabili următoarele acțiuni.

Salariații APM TULCEA au transmis : „suntem profund indignați de discriminarea salarială la care suntem supuși în comparație cu funcționarii publici din agenții și instituții județene ale altor ministere, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară”.

(surse info, foto : fb APMTL, fb APMIL)

Alte Articole

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

13 iunie 2024

Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Sfântu Gheorghe din județul Covasna, în timp ce se afla la pescuit pe malul brațului Sf. Gheorghe a dispărut în apele Dunării…

CISTESTE MAI MULT
Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

13 iunie 2024

Prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe teritoriul RBDD, stabilită pe o durată de 60 zile, este absolut necesară pentru a permite reproducerea naturală a resursei…

CISTESTE MAI MULT