Stiri din tulcea

Protest al angajaților APM Tulcea, în această dimineață

16 mai 2024
Protest al angajaților APM Tulcea, în această dimineață

Protest al angajaților APM Tulcea, în această dimineață

 

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Tulcea au decis ca astăzi, 16 mai, între orele 10.00 și 12.00, să protesteze prin întreruperea activității și anularea programului de lucru cu publicul, potrivit celor publicate pe pagina oficială a instituției.

APM Tl Protest 2 ore 16 mai 24

Angajații APM Tulcea, alături de colegii din toată țara, și-au exprimat astfel profunda nemulțumire față de discriminarea salarială și nedreptatea cu care se confruntă în comparație cu colegii lor din alte instituții județene.

Din luna ianuarie 2024, s-a inițiat un proces de aliniere a salarizării personalului din instituțiile deconcentrate din mai multe sectoare de activitate bugetară la nivelul salariilor din administrația centrală, demersul fiind realizat în scopul eliminării discrepanțelor salariale dintre funcțiile din administrația publică centrală și cele din unitățile teritoriale, dar sectorul de activitate bugetară care se referă la domeniul protecției mediului a fost omis din această reglementare, după cum au explicat protestatarii.

În pofida eforturilor depuse încă de la începutul anului și a demersurilor legale inițiate, cerințele pentru o salarizare echitabilă și respectarea drepturilor legitime ale salariaților din Agențiile județene pentru Protecția Mediului au rămas nesatisfăcute.

Acțiunea de astăzi este concepută ca un prim semnal pentru guvernanți, în condițiile în care, protestele vor continua până când drepturile angajaților din Agențiile județene pentru Protecția Mediului vor fi recunoscute și nedreptatea salarială va fi înlăturată.

(sursă info și foto : fb APMTL)