Stiri din tulcea

Proiectul „Una din Trei” – O invitație la terapie prin artă și prin dialog

19 aprilie 2024
Proiectul „Una din Trei” – O invitație la terapie prin artă și prin dialog

Proiectul „Una din Trei” – O invitație la terapie prin artă și prin dialog

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate, scrie în comunicatul de presă „Una din Trei”, primit la redacție.

În acest context, proiectul „Una din Trei” își propune să confrunte această situație pe multiple căi, la confluența dintre cercetare și artă, adresând durerea prin empatie și însingurarea prin deschiderea către comunitate, pentru a stimula vindecarea, exprimarea, înțelegerea și adaptarea, atât la nivel individual, cât și din punct de vedere colectiv.

Astfel, sunt deschise înscrierile pentru cele 6 ateliere de creație în care 9 persoane (femei sau cupluri) vor fi ajutate să-și exprime poveștile prin film, scrieri creative și artă audio, în sesiuni care pot fi accesate online, de către participanți din toată țara, sau fizic, în București.

Participanții nu trebuie să aibă experiență în domenii artistice sau creative, iar atelierele nu sunt doar despre sublimarea experiențelor proprii prin artă, ci sunt mai cu seamă focalizate pe crearea unor spații în care trăirile personale sunt văzute, auzite și validate într-o comunitate empatică.
Atelierele vor avea loc de două ori pe lună, între 20 aprilie și 1 iunie, cu sesiuni cuprinse între 90 și 120 de minute.
Mai multe informații se regăsesc în formularul de înscriere: https://forms.gle/TY5Bqkmw1EjtWA5T6

Tot în cadrul proiectului va mai avea loc și o expoziție participativă itinerantă în România (septembrie 2024), Bulgaria (octombrie 2024) și Polonia (în prima jumătate a lui 2025), reunind lucrări ale unor artiști români și internaționali, cât și obiecte personale, povești și lucrări artistice culese direct de la persoane care s-au confruntat cu aceste experiențe traumatizante.

Această expoziție va fi susținută de realizarea unui studiu comprehensiv despre reprezentarea pierderii de sarcină și infertilității în spațiul public din România și Bulgaria.

Proiectul este conceput și implementat de o echipă creativă cu mulți ani de lucru în comunități vulnerabile.

(sursă info și foto : comunicat de presă „Una din Trei”)