Programul de Tabere ARC 2023 s-a deschis oficial la Sulina

7 iulie 2023 | Actualitate
Programul de Tabere ARC 2023 s-a deschis oficial la Sulina

Programul de Tabere ARC 2023 s-a deschis oficial la Sulina

Festivitatea de deschidere a Programului de Tabere ARC, iniţiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) al Guvernului României, a avut loc ieri, la Centrul de agrement Tabăra Sulina, unde, grupurile de copii din Ucraina, Republica Moldova, Italia, Olanda și Canada au încântat audiența cu talentul lor într-un spectacol tradițional românesc.

Dep Ro de Pretutindeni Taberele ARC 23 deschidere Sulina

La eveniment au participat online toate celelalte cinci centre de agrement din țară (Căprioara, județul Hunedoara, Codrii de Aramă, județul Botoșani, Oglinzi, județul Neamț, Săcelu, județul Gorj, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud), în care se află grupurile de copii de pretutindeni veniți în tabere, potrivit informațiilor publicate de organizator.

În total la programul guvernamental ARC, aflat la cea de-a XIV-a ediţie, participă circa 5.000 de persoane din 24 de state (Albania, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, Italia, Iordania, Israel, Kazahstan, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Olanda, Republica Moldova, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ucraina şi Ungaria), elevii şi tinerii români ce trăiesc departe de țară ajungând în Taberele ARC pentru a vedea „cum este România autentică” și pentru a cunoaște mai bine istoria, cultura și obiceiurile noastre.

La festivitate au fost prezenți: ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, Nicolae Ivășchescu, secretar general, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, Ciprian-Adrian Florescu, vicepreședinte – subsecretar de stat, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Daiana Cuibus, director general, Institutul Limbii Române, Andrei Luca, director al Direcției Diplomație Culturală, Educație și Știință, Ministerul Afacerilor Externe, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PC. Pr. Costin Spiridon, Consilier patriarhal, Comunităţi externe bisericeşti, Patriarhia Română, PC. Pr. Daniel Stîngă, Consilier Eparhial, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, precum și reprezentanți ai consiliului județean, ai instituțiilor locale și ai mass-media,

scrie pe pagina oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP :

“Timp de aproape două luni, copii și tineri români din afara țării vor veni și vor petrece în România o vară de neuitat.
Sunt convins că după această experiență vor rămâne mereu cu gândul și sufletul aici, așa cum fiecare dintre noi rămânem legați de casa părintească, atunci când plecăm de acasă.
Păstrăm legătura cu tinerii și copiii români, indiferent unde trăiesc ei acum, și arătăm că aceasta nu este și nu va putea fi niciodată ruptă. Conectăm astfel trecutul cu prezentul, prezentul cu viitorul!”

La Centrul de agrement Tabăra Sulina sunt aşteptate circa 1.600 de persoane, până la finalul lunii august, relatează Agerpres.

Taberele ARC se desfăşoară până pe data de 28 august, în cele şase centre de agrement din România – Căprioara, judeţul Hunedoara, Codrii de Aramă, judeţul Botoşani, Oglinzi, judeţul Neamţ, Săcelu, judeţul Gorj, Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, Sulina, judeţul Tulcea.

Tulcea găzduieşte până pe data de 10 iulie, aproape 200 de tineri din Ucraina, Republica Moldova, Italia, Canada şi Olanda iar cei mai mulţi provin din Ucraina.

(surse info, foto : fb drpromania, agerpres.ro)

Alte Articole

Un alt Cod Galben de viituri, valabil și în județul Tulcea, extins și prelungit

Un alt Cod Galben de viituri, valabil și în județul Tulcea, extins și prelungit

10 septembrie 2024

  Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au actualizat Codul Galben de…

CISTESTE MAI MULT
Fragmente de drone căzute în județul Tulcea – o altă posibilă zonă de impact, pe lângă cea de lângă Periprava

Fragmente de drone căzute în județul Tulcea – o altă posibilă zonă de impact, pe lângă cea de lângă Periprava

10 septembrie 2024

Ca urmare a acțiunilor de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor din noaptea de 7/8 septembrie, efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și…

CISTESTE MAI MULT