Stiri din tulcea
Programul Casa Verde fotovoltaice – în acest an, persoanele fizice se vor înscrie personal
Programul Casa Verde fotovoltaice – în acest an, persoanele fizice se vor înscrie personal
Având în vedere importanța programului Casa Verde fotovoltaice din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a luat măsuri pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program și la editia din acest an, persoanele fizice se vor înscrie personal prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul afm.ro, după cum a anunțat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul acestui program privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, va începe peste 2 săptămâni, în data de 19 mai 2023, ora 10:00, dar zilele de înscriere sunt diferite, câte 3 pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice.
Atfel, pentru Regiunea Sud-Est, deci și pentru județul nostru, zilele rezervate pentru introducerea informațiilor necesare participării în program sunt 9, 12 si 13 iunie 2023.
Sesiunea se va avea încheia în data de 26 iunie 2023, ora 23:59, iar din 27 iunie 2023, ora 10:00 și până în data de 29 iunie 2023, ora 23:59, se vor putea înscrie în program unitățile de cult.
La această dată, în cadrul Programului Casa Verde fotovoltaice, se desfășoară sesiunea de înscriere pentru validarea instalatorilor, ce are ca termen final data de 12 mai 2023, ora 23:59.
(sursă info și foto : fb afm.ro)