Polițiștii tulceni au intervenit ieri pentru 3 copilași ce s-au pierdut în aglomerația din centrul orașului

2 iunie 2022 | Eveniment
Polițiștii tulceni au intervenit ieri pentru 3 copilași ce s-au pierdut în aglomerația din centrul orașului

Polițiștii tulceni au intervenit ieri pentru 3 copilași ce s-au pierdut în aglomerația din centrul orașului

Ieri, de Ziua Copilului, polițiștii tulceni au fost prezenți printre cei mici pentru a-i sărbători și a le aduce bucurie, dar au și intervenit în 3 cazuri în care copii minori cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, s-au pierdut de părinți/aparținători și, din fericire, au fost predați familiei, fără a fi victimele vreunor fapte antisociale, potrivit informațiilor transmise de IPJ Tulcea, ce reamintește părinților să nu lase copiii nesupravegheați, în special când se află în zone aglomerate.

Sutele de copiii prezenți ieri în Piața Civică au admirat expozițiile de tehnică și dotare ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor tulceni, s-au jucat, au participat la ,,lecții” de educația rutieră și la concursurile organizate, fiecare cu specificul lui, s-au bucurat de premii și de ziua însorită.

IPJ Tl 1 iunie grup

Standul laboratorului de criminalistică a fost una dintre atracțiile evenimentului, amprentarea și cercetarea locului faptei stârnind de fiecare dată curiozitate, în special în rândul tinerilor și adolescenților.

IPJ Tulcea 1 iunie Criminalistica

De asemenea, copiii au fost foarte bucuroși să îi scoată la plimbare pe Lucky și Ric, câinii de urmă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii rutieri au prezentat sărbătoriților dotările din autospecialele de poliție și laboratorul de educație rutieră, atenționându-i pe cei aproximativ 1600 de micuți cu privire la normele rutiere ce trebuie respectate în calitate de pieton, pasager și biciclist.

IPJ Tl 1 iunie rutiere

Iar polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat câteva jocuri interactive cu copiii, explicându-le pe înțelesul lor ce măsuri trebuie luate în diferite situații critice și unde să ceară prima data ajutor.

(sursă info și foto : comunicat IPJ Tulcea)

Alte Articole

Experți și pasionați ai vinurilor românești, în acest weekend, la Tulcea

Experți și pasionați ai vinurilor românești, în acest weekend, la Tulcea

14 iunie 2024

Una dintre întâlnirile trimestriale regulate ale membrilor Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) va avea loc weekendul acesta la Tulcea, după cum ne-a transmis asociația, ce își propune să realizeze…

CISTESTE MAI MULT
La sediul Crucii Roșii Tulcea s-a deschis un Centru Educațional Multicultural

La sediul Crucii Roșii Tulcea s-a deschis un Centru Educațional Multicultural

14 iunie 2024

Numit „un spațiu de bine dedicat persoanelor care au nevoie de ajutor”, Centrul Educațional Multicultural, aflat la sediul Crucii Roșii Tulcea, ce a fost inaugurat ieri, 13 iunie 2024, are…

CISTESTE MAI MULT