Stiri din tulcea

Peste 406.000 de salariați ar trebui să beneficieze de o mărire de salariu în această lună

23 ianuarie 2024
Peste 406.000 de salariați ar trebui să beneficieze de o mărire de salariu în această lună

Peste 406.000 de salariați ar trebui să beneficieze de o mărire de salariu în această lună

 

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, angajatorii au obligația de a majora salariile angajaților plătiți cu salariul minim mai mult de 24 de luni, atât pentru contractele cu norma întreagă, cât și pentru cele cu timp parțial și conform datelor la zi, extrase din REVISAL, de această prevedere legală vor beneficia 406.293 de salariați la nivel național, după cum a transmis INSPECŢIA MUNCII.

Obligația introdusă în Codul Muncii în anul 2021 (O.U.G. nr.142/2021) prevede ca începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă, ceea ce înseamnă că din prima zi a acestui an, când se împlinesc cele 24 de luni, angajații plătiți cu minimul pe economie si care au o vechime mai mare de 2 ani trebuie să primească o mărire a salariului.

INSPECŢIA MUNCII precizează că perioada de 24 de luni se calculează începând cu 1 ianuarie 2022, adică tuturor salariaților angajați cu salariul minim pe economie, anterior anului 2022, trebuie să li se mărească salariul de bază începând cu 01.01.2024 iar pentru salariații angajați după data de 1 ianuarie 2022 inclusiv, se vor calcula individual 24 de luni de la data angajării.

Majorarea nivelului salariului de bază se va negocia cu fiecare salariat care îndeplinește condiția de vechime, iar modificarea salariului de bază se înregistează și se transmite în registrul general de evidență a salariaților în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, conform prevederilor H.G. nr.905/2017.

(surse info, foto : inspectiamuncii.ro, fb inspectiamuncii.ro)