Peste 125 de polițiști tulceni, alături de elevi, la început de an școlar

5 septembrie 2022 | Educatie
Peste 125 de polițiști tulceni, alături de elevi, la început de an școlar

Peste 125 de polițiști tulceni, alături de elevi, la început de an școlar

Azi, în prima zi a anului școlar 2022-2023, peste 125 de polițiști, împreună cu ceilalți parteneri instituționali vor acționa în zona celor 141 de unități de învățământ reprezentate de grădiniţe, şcoli şi licee din județul Tulcea, pentru un început în siguranță al noului an școlar, transmite IPJ Tulcea printr-un comunicat de presă.

Emoțiile și bucuria revederii colegilor, educatorilor, învățătorilor și profesorilor, precum și încrederea cu care elevii încep noul an școlar vor defini această zi, la fel ca în fiecare an, zi în care ne bucurăm să fim aproape de cei mici.

Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru polițiștii tulceni și de aceea fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi atât în apropierea tuturor unităților de învățământ cât și pe arterele de circulaţie intens tranzitate, având în vedere faptul că valorile de trafic vor crește pe drumurile publice și este necesară asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

Premergător începerii anului școlar 2022-2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea- Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară au desfășurat o serie de activități preventive în cadrul campaniei ,, Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?

Activitățile preventive în unitățile de învățământ se vor intensifica pe parcursul anului școlar. Scopul acestor activități este acela de a prezenta unele modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi unele noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

(surse info / foto : comunicat de presă IPJ Tulcea / fb politiaromana.ro)

Alte Articole

S-a dat startul înscrierilor/ reînscrierilor la cursurile Palatului Copiilor Tulcea

S-a dat startul înscrierilor/ reînscrierilor la cursurile Palatului Copiilor Tulcea

20 iunie 2024

Elevii din județul nostru care doresc să urmeze unul sau mai multe cursuri organizate de Palatul Copiilor Tulcea sau părinții / bunicii acestora, în cazul copiilor mai mici, trebuie să…

CISTESTE MAI MULT
Exercițiu de alarmare – evacuare derulat la Jurilovca

Exercițiu de alarmare – evacuare derulat la Jurilovca

19 iunie 2024

Aproximativ 180 de preșcolari și școlari, cât și personal didactic din cadrul Școlii Gimnaziale Jurilovca, au participat ieri, 18 iunie, la un exercițiu de alarmare – evacuare, potrivit informațiilor publicate…

CISTESTE MAI MULT