Stiri din tulcea

Peste 1.000 de saci cu deşeuri au fost strânși în urma unui proiect de ecologizare a canalului Dunavăț

25 noiembrie 2021
Peste 1.000 de saci cu deşeuri au fost strânși în urma unui proiect de ecologizare a canalului Dunavăț

Peste 1.000 de saci cu deşeuri au fost strânși în urma unui proiect de ecologizare a canalului Dunavăț

Voluntarii care au participat la acţiunile de igienizare din cadrul proiectului „Deltă curată. Comunitate responsabilă” au strâns peste 1.000 de saci cu deşeuri, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei 37, care anunţă şi o nouă acţiune, ca un preambul al Zilei Naţionale a României, relatează Agerpres.

delta curata 4 delta curata 3 delta curata 1

În cele cinci activităţi lunare de igienizare la care au participat atât săteni din Dunăvăţu de Jos, turişti cazaţi în pensiunile de aici, elevi ai Şcolii Gimnaziale din Murighiol, experţii implicaţi în proiect, reprezentanţi ai ARBDD, am strâns peste 1.000 de saci de peturi, doze şi sticle de bere precum şi alte obiecte de uz personal

se mai specifică în comunicatul de presă. În timpul proiectului, au fost manufacturate trei pubele de tip trash art, realizate din materiale reciclate şi din trestie, pentru a prelua în trei puncte cheie ale satului cantitatea mare de deşeuri din timpul sezonului turistic. Serviciul de salubritate al Primăriei Murighiol, prin parteneriatul semnat, a asigurat golirea periodică a acestora precum şi preluarea sacilor adunaţi de către voluntari.

pubele trash art dunavatu

Proiectul „Deltă curată. Comunitate responsabilă” a constat totodată în sesiuni de discuţii cu specialişti în reciclare şi specii invazive ce au urmat campaniilor de igienizare, activităţi desfăşurate la Şcoala Gimnazială Murighiol în timpul Taberei de vară, sesiuni de formare a profesorilor în ceea ce priveşte integrarea subiectelor de ecologie în actul educaţional, dar şi amenajarea unui biblioteci de resurse de mediu pentru elevii din Murighiol, viitorii protectori ai deltei, primul astfel punct dintr-o şcoală din România.

punct verde biblioteca scoala murighiol

Despre noua acţiune va avea loc luni, de altfel și ultima din cadrul acestui proiect, Asociația precizează că aceasta va avea loc pe malurile canalului Dunavăţ, între canalul Lipoveni şi braţul Sfântu Gheorghe, iar la eveniment şi-au anunţat participarea localnici, reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi ai Romsilva.

Campania este organizată ca un preambul al Zilei Naţionale a României pe care comunitatea noastră o onorează într-un mod mai puţin festiv, dar cu spirit civic şi preocupare pentru acest loc care ne oferă atât de multe, în fiecare zi. Campania marchează totodată încheierea proiectului Deltă curată. Comunitate responsabilă, coordonat de Asociaţia 37, alături de Seneca Ecologos şi Şcoala Gimnazială din Murighiol, în parteneriat cu Primăria Murighiol şi ARBDD, în cadrul programului Cu apele curate implementat cu sprijinul Lidl România

se arată în sursa amintită.

Canalul Dunavăţ este unul dintre cele mai poluate zone ale Deltei Dunării, întrucât în această zonă ajung peste an cei mai mulţi turişti-pescari. Frecvent aici se adună cantități mari de deșeuri întrucât în zonă există și o lipsă acută a panourilor informative, dar şi a pubelelor!

(Sursă info și foto: agerpres.ro, Facebook: Asociația 37)