Stiri din tulcea

Perioada sărbătorilor, prilejul perfect pentru infractorii din mediul online!

10 decembrie 2021
Perioada sărbătorilor, prilejul perfect pentru infractorii din mediul online!

Perioada sărbătorilor, prilejul perfect pentru infractorii din mediul online!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează populația că, mai ales în această perioadă în care toată lumea face cumpărături pe internet, și infractorii cibernetici sunt mai prezenți în mediul online și își intensifică atacurile!

Specialiștii recomandă românilor să fie precauți și atenți atunci când achiziționează produse online și să nu își ofere cu ușurință datele personale!

Avertisment CERT-RO. Fraudă online care se folosește de numele Băncii  Transilvania •

Atenție la campaniile promoționale false, pentru că atacatorii online pot folosi chiar imaginea unor branduri cunoscute ca să-și atragă victimele. Odată accesate acele link-uri, clienții este redirecționat către anumite site-uri fantomă.

🛒 În perioada promoțiilor de iarnă, atacatorii continuă tentativele de fraudă care se folosesc de imaginea unor branduri cu reputație, precum maganzine online, hypermarket-uri sau bănci comerciale pentru a masca destinatarul real al mesajului. În urmă cu câteva zile, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a prezentat cea mai nouă mostră de astfel de mesaj electronic trimis de atacatori:

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Stimate client, Cardul dvs. a fost folosit ilegal de la adresa IP 7.109.88.20. Am detectat ca cineva foloseste cardul dumneavoastra fara permisiunea dumneavoastra Faceti clic pe linkul de mai jos pentru a deschide o fereastra securizata browserului si urmati instructiunile pentru a va proteja cardul impotriva fraudei. Click aici *Confirma-ti identitatea sau contul tau va fi inchis in termen de 24 de ore. Va multumim pentru increderea acordata, ING-Bank”

Pentru a nu cădea în capcană, românii trebuie să fie informați:

directorat siguranta online

Am lansat o campanie la nivel național de informare dedicată siguranței online. Am creat și un site în acest sens, sigurantaonline.ro, pe care îi invităm pe români să îl viziteze. Aici îți pot pune la încercare abilitățile de a identifica astfel de capcane, de tentative de fraudă din mediul online

a declarat pentru Antena3, Mihai Rotariu, PR Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Frauda prin intermediul platformelor de comerț electronic (ex: olx, publi24, lajumate etc)

Cele mai întâlnite metode sunt cele în care:

1) Fraudatorul este cumpărător. Acesta contactează vânzătorul și solicită mutarea conversației de pe platforma online pe un alt canal de comunicare (de regulă pe WhatsApp).

Fraudatorul (cumpărătorul) informează victima (vânzătorul) că a achitat produsul și îi trimite un link fals pentru a încasa suma. La accesarea link-ului, victimei i se solicită datele de securitate ale cardului bancar propriu (inclusiv parola statica și cea dinamica 3D Secure). Odată intrat în posesia informațiilor, fraudatorul nu mai răspunde la conversație și inițiază tranzacții frauduloase prin utilizarea datelor de securitate furnizate de victimă (vânzător).

2) Fraudatorul este vânzător. Acesta postează anunțuri cu produse fictive la prețuri foarte avantajoase.  Pentru a cumpăra produsul respectiv, victima (cumpărătorul) este direcționată să acceseze un link destinat unei pagini de tip “phishing”. După accesarea paginii, victimei  îi sunt solicitate datele de securitate ale cardului (inclusiv parola statica și cea dinamica 3D Secure), care sunt folosite ulterior pentru plăți înregistrate la comercianți online din alte țări.

Cele mai importante măsuri de precauție:

  • Nu furniza datele cardului bancar nici online, nici telefonic, nici prin alte canale de comunicare (WhatsApp, SMS, pagini web etc.);
  • Cardul este un instrument de plată și nu un instrument de încasare bani, astfel că exprimarea “îți virez banii direct pe card, iar pentru asta am nevoie de datele cardului tău” este o capcană!

Așadar, site-ul https://sigurantaonline.ro/ oferă informații despre cele mai frecvente tipuri de fraude online și cum se pot feri românii de ele!

(Sursă info și foto: Directoratul Național de Securitate Cibernetică)