Stiri din tulcea

Percheziții domiciliare organizate de Serviciul de Poliție „Delta Dunării”

2 octombrie 2023
Percheziții domiciliare organizate de Serviciul de Poliție „Delta Dunării”

Percheziții domiciliare organizate de Serviciul de Poliție „Delta Dunării”

În cadrul unei acțiuni privind prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au efectuat săptămâna trecută (joi, 26 septembrie) două percheziții domiciliare, au constatat două infracțiuni la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și au indisponibilizat 228 de kilograme de pește, de diferite specii și 42 de unelte de pescuit, conform unui buletin informativ emis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 4 persoane și au verificat un mijloc de transport, iar valoarea bunurilor ridicate a fost de 7.916 lei.

În continuarea cercetărilor într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea mai multor infracțiuni de braconaj piscicol, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au percheziționat două imobile situate în localitatea tulceană Sarinasuf iar peștele (din speciile babușcă și șalău, sub dimensiunea minimă legală) și uneltele de pescuit (tip setcă monofilament), au fost descoperite într-o anexă a unuia dintre imobile.

Uneltele de pescuit au fost ridicate, în vederea confiscării, urmând a fi introduse în Camera de Corpuri și Obiecte Delicte.
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, spre valorificare.

În cauză, cercetările se vor extinde cu privire la săvârșirea infracțiunilor de reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal și producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Serviciul de Poliţie,,Delta Dunării” este structura de specialitate a Poliţiei Române, care coordoneaza atribuţiile ce revin Poliţiei Române, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei,,Delta Dunării”, respectiv: Delta Dunării, sărăturile Murighiol – Plopu, complexul lagunar Razim-Sinoe, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă, litoralul Marii Negre de la Braţul Chilia până la Capul Midia, apele maritime interioare şi marea teritorială.

(surse info , foto : buletin informativ IGPR, politiaromana.ro)