Stiri din tulcea
Pensiile vin mai devreme în această lună
Pensiile vin mai devreme în această lună
Pensiile din sistemul public și drepturile persoanelor cu dizabiltăți vor fi plătite mai devreme în această lună, în contextul zilelor libere din perioada 12 – 15 august, acordate pentru sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, având în vedere că zilele libere se suprapun perioadei în care în mod obișnuit se plătesc aceste drepturi, după cum a transmis Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Mai exact, pensiile celor care au optat pentru plata prin mandat poștal sunt plătite de Poșta Română până pe data de 11 august, iar pentru cei care primesc acest drept în cont bancar, alimentarea conturilor se va face mâine si poimâine, 9 și 10 august 2023, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Muncii.
Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în 11 august, cu 4 zile mai repede față de termenul stabilit : pentru persoanele care au card, dacă înainte plățile se făceau pe 15, în această lună se vor face pe 11, iar pentru cei cu mandat poștal, dacă în mod obișnuit plățile se fac începând din 18 până la finalul lunii, în luna august se vor face începând de vineri, 11 august.
Tot pe data de 11 august, cu 3 zile mai devreme decât de obicei, vor veni şi salariile profesorilor și angajaților din Învățământ , conform unui ordin al ministrului Finanțelor, transmite edupedu.ro.
Potrivit legii, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.
(surse info, foto : mmuncii.ro, fb edupedu.ro