Stiri din tulcea

Patru braconieri piscicoli depistați de Garda de Mediu în Delta Dunării

29 septembrie 2021
Patru braconieri piscicoli depistați de Garda de Mediu în Delta Dunării

Patru braconieri piscicoli depistați de Garda de Mediu în Delta Dunării

Timp de trei zile, zi și noapte, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat controale în Delta Dunării, pentru a verifica dacă activitatea de pescuit comercial, familial și recreativ/sportiv se desfășoară legal!
Comisarii s-au aflat în zona de competență Murighiol, Complexul lagunar Razim- Sinoie și Complex Insula Dranov.
În timpul acestei actiuni au fost efectuate 16 controale la persoane juridice și fizice. Dintre acestea, 4 au primit sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.100 lei, pentru încălcarea legislației în vigoare, dar și o sancțiune complementară de suspendare a activității.
Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au găsit abandonate 34 de unelte de pescuit comercial, pe care le-au confiscat. Este vorba de 31 setci tip monofilament, având o lungime totală de aproximativ 1000 metri, 2 setci cu fir textil în lungime totală de 100 metri și o unealtă de pescuit tip vintir.
garda de mediu murighiol 2
garda de mediu murighiol 1
De la cei care nu au respectat legea, comisarii au confiscat și o cantitate totală de 167 kg de pește din diferite specii (caras, crap, babușcă, plătică). Cantitatea a fost predată conform legislației către un agent economic specializat și autorizat pentru achiziția si comercializarea peștelui.
Garda Naţională de Mediu avertizează că va continua acţiunile de verificare a activității de pescuit comercial și de combatere a braconajului piscicol, cu precădere în zonele în care se suspectează că se desfăşoară astfel de activităţi.
(Sursa: Facebook Garda de Mediu – Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării)