Părinți chemați la școală de … polițiștii tulceni
Părinți chemați la școală de … polițiștii tulceni
O nouă activitate organizată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a avut loc ieri, 23 ianuarie 2025, la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Tulcea, dar de această dată a fost vorba de o întâlnire cu părinții elevilor.
Mai exact, aproximativ 50 de părinți tulceni au participat la o activitate interactiv-preventivă derulată de lucrătorii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, potrivit informațiilor transmise de IPJ Tulcea.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre prevenirea comportamentelor deviante și delincvente ale copiilor, legătura dintre violența din familie și violența din școală, prevenirea plecărilor voluntare ale copiilor și prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor.
Discuțiile au fost libere, polițiștii oferind sfaturi despre impactul relațiilor de cuplu și de familie asupra copiilor, părinții fiind sfătuiți totodată să apeleze la specialiști în cazul în care se simt depășiți de situație.
(sursă info și foto : comunicat de presă IPJ Tulcea)
Alte Articole
Doi sturioni și un delfin, prinși în plase ilegale, eliberați de polițiștii de frontieră tulceni
După ce au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit în care erau capturați doi sturioni și un delfin, polițiștii de frontieră tulceni din cadrul Gărzii de…
CISTESTE MAI MULT
Cumpărătorii de mașini second-hand trebuie să primească CIV-ul vehiculului
Registrul Auto Român (RAR) a demarat o acțiune de informare și control la nivel național prin care verifică dacă persoanele juridice care pun în vânzare vehicule utilizate oferă cumpărătorilor Cartea…
CISTESTE MAI MULT

