Stiri din tulcea
Până la organizarea unei licitații, parcările rezidențiale din municipiul Tulcea rămân la liber
Până la organizarea unei licitații, parcările rezidențiale din municipiul Tulcea rămân la liber
Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, alături de city-managerul Nicolae Bibu și viceprimarul George Șinghi, au susținut ieri o conferință de presă în care au lămurit prezentul și viitorul parcărilor publice cu plată și de reședință din oraș.
Ce trebuie să știe tulcenii:
1. în prezent, parcările rezidențiale nu mai au niciun titular, toate contractele de închiriere fiind încheiate
2. au fost mapate 7500 locuri de parcare rezidențiale și 2100 locuri parcare publice. Dar în municipiu sunt întregistrate 35.000 de mașini.
3. pentru parcările publice cu plată efectuarea plății se face la parcometre în continuare
4. primăria lucrează la o aplicație care are la bază o hartă GIS a orașului, la care va avea acces liber orice cetățean. Aici se vor putea vizualiza în timp real toate locurile de parcare disponibile
5. aplicația va permite atribuirea prin licitație online(sau asistată) urmărirea în timp real al numărului de solicitări pentru un loc de parcare
6. o familie va putea licita inițial doar pentru un singur loc de parcare rezidențial pentru unitatea lor locativă. După prima licitație, dacă vor mai rămâne locuri libere în zona lor, vor mai putea participa la o licitație ulterioară pentru încă un loc.
7. în cel mult o săptămână primăria va publica draftul unui nou Regulament de Parcări, cu modificările dispuse de Prefectura Tulcea. Acesta va intra în dezbatere publică pentru 30 de zile. În aceste 30 de zile, cetățenii pot aduce amendamente. Apoi, regulamentul intră în ședința de Consiliu Local pentru a fi supus aprobării. În timpul ședinței, consilierii pot aduce din nou amendamente, care sunt supuse la vot în timpul ședinței.
8. luna iunie este cel mai optimistic termen dat de primar privind începerea licitațiilor pentru parcările rezidențiale, dacă regulamentul va fi adoptat de Consiliul Local și nu va mai fi atacat de Prefectură!
Întreaga conferință de presă de ieri poate fi vizionată aici: