Stiri din tulcea

O nouă provocare sportivă pentru jandarmul tulcean Sorin Andrici

12 martie 2024
O nouă provocare sportivă pentru jandarmul tulcean Sorin Andrici

O nouă provocare sportivă pentru jandarmul tulcean Sorin Andrici

 

La finalul acestei săptămâni, jandarmul tulcean Sorin Andrici va fi în Spania pentru a reprezenta România la „Backyard ultra Extremadura”, o competiție sportivă ce va aduce la start 100 de concurenți, după cum ne-a transmis Jandarmeria Tulcea.

IJJ Tl Sorin A participa la o competitie dura in Spania mart 24

Este vorba de primul concurs din acest an și o premieră pentru jandarmul tulcean în vârstă de 48 de ani, care nu a mai participat la o astfel de conpetiție.
Sorin Andrici este pregătit să alerge 50 de ore pe un traseu ce presupune parcurgerea unei bucle de 6,7 Km în mod repetat în maxim 60 de minute, cu o diferență de nivel de 150 m și urcări dure, o porțiune cu frânghie, poteci extrem de înguste, pietre, rădăcini, iar la final, o coborâre abruptă pe străduțele orașului.

,,Este o nouă provocare pentru mine, nu am mai participat la așa ceva! Având în vedere faptul că vor fi 100 de ultramaratoniști, majoritatea din Spania și Portugalia, se anunță o luptă dură pentru titlu!
La acest tip de concurs nu există locul doi sau trei, aici există doar un câștigător, ultimul care rămâne în picioare! Psihicul e mult mai important decât condiția fizică iar eu zic că am acumulat destulă experiență să pot termina o astfel de cursă!
Sunt pregătit să alerg 50 de ore !
Alături de antrenorul meu de la Aqua Vita Delta Tulcea Triatlon, domnul Mihai Ivanov, am urmat o serie de antrenamente în condiții de oboseală accentuată, în toiul nopții, pe timp de ger sau ploaie, având ca scop testarea posibilelor scenarii din cursă, astfel încât să fiu pregătit pentru aproape orice s-ar întâmpla!
Alături de mine va fi soția mea care va avea grijă de starea mea fizică pe timpul concursului, dar și tulcenii și prietenii mei din țară !
Mulțumesc Jandarmeriei Tulcea pentru susținere!”, 

a declarat Sorin Andrici.

„Recuerda, 16 de marzo. BACKYARD ULTRA LA PARRA 2024”

Backyard ultra Extremadura Il gatto

Cea de-a 3-a ediție a competiției sportive „Backyard ultra Extremadura” se va desfășura în oraşul La Parra, Spania, pe data de 16 martie 2024.

(sursă info și foto : buletin informativ IJJ Tulcea, fb Backyard-Ultra-La-Parra)