O nouă performață în boxul feminin tulcean

4 decembrie 2023 | Sport
O nouă performață în boxul feminin tulcean

O nouă performață în boxul feminin tulcean

Sportiva noastră Amalia Țugui, legitimată la CSM Danubiu Tulcea, a câștigat argintul la Campionatele Mondiale de Box Juniori din Erevan, Armenia, a anunțat Primăria Municipiului Tulcea, instituție finanțatoare a proiectului ,,Susținerea performanței în boxul feminin tulcean 2023”.

Prin intermediul unui parteneriat încheiat cu CSM Danubiu Tulcea, administrația locală este alături de sportivii din cadrul Clubul  Sportiv Municipal  tulcean.

Amalia Țugui a devenit vicecampioană mondială la categoria 63-66 kg la finalul unui meci spectaculos și foarte strâns, pe care Mukhit Aisulu, din Kazahstan, îl câștigă cu 3-2, fiind vorba de una dintre singurele două finale care nu includ un sportiv armean, indian sau rus, ceea ce reprezintă în sine o mare performanță, potrivit celor publicate de Agenția Națională pentru Sport.

Tot în acest an, Amalia Țugui, a obținut și bronzul la Campionatul European de Box, desfășurat în Ploiești, în cadrul categoriei -63 kg junioare, precum și titlul de campioană balcanică la box.

Sportiva legitimată la CSM Danubiu Tulcea este și campioană mondială de Kickboxing WAKO, titlu câștigat în anul 2022.

(surse info, foto : fb primariatulcea, fb AgentiaNationalaPentruSport.Romania)

Alte Articole

Maraton Granitul Greci – un eveniment tulcean într-un colț de rai nord- dobrogean

Maraton Granitul Greci – un eveniment tulcean într-un colț de rai nord- dobrogean

12 iulie 2024

  Maraton Granitul Greci, un eveniment dedicat în special sportivilor amatori, dar care poate fi deschis și elitelor, este o competiție mixtă cu startul si finish-ul în Comuna Greci, la…

CISTESTE MAI MULT
Tulceanca Irina Gheorghiță medaliată cu bronz la turneul de karate kyokushin din Bulgaria

Tulceanca Irina Gheorghiță medaliată cu bronz la turneul de karate kyokushin din Bulgaria

3 iulie 2024

În perioada 30.06 - 03.07.2024 în Complexul Sportiv Olimpic din Kamchia, regiunea Varna (Bulgaria) a avut loc turneul de karate kyokushin destinat juniorilor 14 - 15 ani, 16 - 17…

CISTESTE MAI MULT