O nouă acțiune preventivă organizată de polițiștii tulceni în județ
O nouă acțiune preventivă organizată de polițiștii tulceni în județ
În condițiile în care siguranța pe drumurile publice și reducerea riscului rutier sunt priorități ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea, pe raza județului a avut loc o nouă acțiune preventivă, ce s-a finalizat însă cu amenzi de peste 3.200 de lei.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baia au început săptămâna cu o acțiune preventivă care a vizat atât comportamentul pietonal și cel al bicicliștilor, cât și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul celorlalți participanți la trafic, conform unui buletin informativ emis azi de IPJ Tulcea.
În urma acțiunii desfășurate luni, 17 noiembrie 2025, în intervalul orar 15:00-21:00, au fost efectuate 5 testări cu aparatul etilotest și totodată au fost aplicate un număr de 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.240 de lei.
În vederea consolidării siguranței rutiere, IPJ Tulcea reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Pietonii sunt rugați să utilizeze exclusiv trecerile semnalizate, să se asigure temeinic înainte de traversare și să evite orice activități care le pot distrage atenția, precum folosirea telefonului mobil.
Bicicliștilor li se recomandă să circule pe pistele special amenajate, să poarte echipament de protecție și elemente reflectorizante, precum și să se asigure că bicicleta este dotată corespunzător cu sisteme de iluminare funcționale.
Toți participanții la trafic trebuie să adapteze permanent comportamentul rutier la condițiile de vizibilitate și la dinamica traficului.
Prevenirea accidentelor depinde de responsabilitatea fiecărui participant la trafic.
(surse info, foto : buletin informativ IPJ Tulcea, fb politiaromana)
Alte Articole
Noua promenadă de la Mahmudia, nominalizată la nivel european
Noua promenada din localitatea tulceană Mahmudia se află printre cele mai interesante lucrări construite în UE, fiind nominalizată la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană (Premiile EUmies 2026), după…
CISTESTE MAI MULT
Și mai puține zile cu trageri cu muniție de război în Poligonul Babadag, în decembrie
După ce luna trecută, noiembrie 2025, au fost anunțate doar 10 zile în care s-au executat trageri cu muniție de război în poligonul Babadag, iar anul trecut pe această vreme…
CISTESTE MAI MULT

