O medie de 252 de tulceni ocupați /lună, cu sprijinul AJOFM Tulcea

6 decembrie 2023 | Economie
O medie de 252 de tulceni ocupați /lună, cu sprijinul AJOFM Tulcea

O medie de 252 de tulceni ocupați /lună, cu sprijinul AJOFM Tulcea

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea, în primele zece luni ale acestui an, 2521 de persoane şi-au găsit de lucru, dintre care 1288 de femei, potrivit informațiilor transmise de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2023, cele mai multe au peste 45 de ani, sunt din mediul rural și au studii liceale.

Mai exact, 1347 de tulceni au vârste de peste 45 de ani, urmați de 237 cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani (320 au între 25 și 35 de ani, iar 617 sunt tineri sub 25 de ani), 1398 sunt din mediul rural, față de cei 1123 din mediul urban și din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, 1015 au studii liceale, urmate de cele cu studii generale (692). Numărul celor cu studii profesionale este de 594, iar cei cu studii primare sunt în număr de 130.

Dintre persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 492 de persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile (încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Tulcea).

În total, în primele zece luni ale acestui an, la nivel județean, 6672 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active privind stimularea ocupării forţei de muncă, conform comunicatului de presă AJOFM Tulcea, primit la redacție.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

(surse info, foto : comunicat de presă AJOFM Tulcea, fb fiiinformat)

Alte Articole

152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea

152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea

11 octombrie 2024

În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…

CISTESTE MAI MULT
Facilități pentru tulcenii cu restanțe la bugetul local

Facilități pentru tulcenii cu restanțe la bugetul local

10 octombrie 2024

Primăria Municipiului Tulcea a anunțat azi că vine în sprijinul contribuabililor care au restanțe către bugetul local și acordă facilități pentru toate categoriile de debitori la bugetul local, care înregistrau…

CISTESTE MAI MULT