O a doua localitate din județul Tulcea este evacuată preventiv – Ceatalchioi
O a doua localitate din județul Tulcea este evacuată preventiv – Ceatalchioi
După ce, în urma atacului cu drone desfășurat în cursul nopții trecute pe teritoriul Ucrainei, o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localității Ismail, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru zona localității tulcene Plauru, ca urmare a pericolului iminent de explozie, iar autoritățile tulcene au decis în această dimineață evacuarea, preventiv, a localității.
Mai apoi, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, desfășurată la ora 13:00, a fost dispusă și măsura evacuării preventive a populației din cea de-a doua localitate tulceană și anume Ceatalchioi, ca urmare a estimărilor efectuate de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.
Decizia a fost luată pentru a elimina riscurile potențiale și pentru a proteja populația și bunurile din zonă, iar evacuarea vizează atât persoanele, cât și animalele, după cum a transmis ISU Tulcea.
Pentru coordonarea operativă a intervenției, au fost activate Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției și grupa operativă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.
Transportul persoanelor evacuate se va efectua cu mijloace aparținând ISU Tulcea, IJJ Tulcea și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Totodată, o ambulanță SMURD este prezentă în zona localității Ceatalchioi pentru gestionarea în condiții optime a eventualelor urgențe medicale, la nevoie.
Persoanele evacuate vor fi relocate temporar în spațiile puse la dispoziție de Primăria Municipiului Tulcea, până la înlăturarea oricărui risc.
La fața locului se află în continuare forțe din cadrul structurilor MAI cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență, reprezentanți ai autorităților locale și județene, care monitorizează permanent evoluția situației și intervin pentru prevenirea sau gestionarea eventualelor situații de urgență.
Totodată, având în vedere ultimele măsuri stabilite, a fost transmis un nou mesaj RO-ALERT pentru evacuarea populației din localitățile Ceatalchioi și Plauru.
Conținutul mesajului RO-ALERT transmis de ISU Tulcea pentru avertizarea și protecția populației :
„Pericol major de explozie. Evitați zona și îndepărtați-vă din zonă! Respectați recomandările dispuse de autorități, inclusiv a celor care presupun evacuarea din zona expusă, restricții rutiere sau rute ocolitoare.”
(surse info și foto : comunicate de presă ISU Tulcea)
Alte Articole
Noua promenadă de la Mahmudia, nominalizată la nivel european
Noua promenada din localitatea tulceană Mahmudia se află printre cele mai interesante lucrări construite în UE, fiind nominalizată la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană (Premiile EUmies 2026), după…
CISTESTE MAI MULT
Și mai puține zile cu trageri cu muniție de război în Poligonul Babadag, în decembrie
După ce luna trecută, noiembrie 2025, au fost anunțate doar 10 zile în care s-au executat trageri cu muniție de război în poligonul Babadag, iar anul trecut pe această vreme…
CISTESTE MAI MULT

