Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, proaspăt reabilitat

6 iulie 2023 | Cultura
Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, proaspăt reabilitat

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, proaspăt reabilitat

Conferința de închidere a proiectului „Valorificarea patrimoniului etnografic nord-dobrogean prin restaurarea și modernizarea Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea” a avut loc ieri, 5 iulie și devenit astfel un obiectiv etnografic și cultural realmente de neratat pentru orice turist sau specialist în domeniu, muzeul va fi deschis spre vizitare începând, cel mai probabil, din luna august a acestui an, ulterior completării tuturor elementelor de recuzită și mobilier necesare funcționării, conform unui comunicat de presă transmis redacției de Consiliul Județean Tulcea.

Inițiativa care a oferit o nouă față unuia dintre cele mai prestigioase muzee tulcene a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1: „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, apel dedicat zonei de Investiție Teritorială Integrată Delta Dunării (ITI Delta Dunării).

CJ Tl Muzeul Etno si Arta Pop reabilitat participanti iul 23

La eveniment au participat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, directorul executiv al Direcției Investiții, Fonduri Externe și Managementul Proiectelor din cadrul Consiliului Județean Tulcea, ing. Mihai Nicu, membrii echipei de proiect, conducerea ICEM Tulcea, reprezentată prin managerul Sorin Ailincăi și directorul Cristian Micu, precum și Nicoleta Anton, directorul executiv al Direcției Buget, Finanțe, Contabilitate și Administrativ din cadrul Consiliului Județean Tulcea.

Prin acest proiect s-a dorit îmbunătățirea mediului urban și dezvoltarea durabilă a turismului cultural la nivelul oraşului Tulcea.

CJ Tl Muzeul Etno si Arta Pop reabilitat DM iul 23

„Avem bucuria de a vorbi despre finalizarea reabilitării unui obiectiv foarte important al județului nostru. Este vorba de o clădire emblematică, care avea nevoie de modernizare și faptul că s-a identificat o finanțare acum patru ani, în 2019, constituie un aspect mai mult decât benefic dezvoltării noastre ca județ și zonă reprezentativă a țării. Ne-a ajutat foarte mult și faptul că Dobrogea de Nord reprezintă o multitudine etnică și era mai mult decât necesar să găsim pentru aceste etnii o casă a lor, cuprinzătoare, în care să-și găsească locul, etnografic și artistic vorbind, deopotrivă români, turci, tătari, greci, romi, ruși-lipoveni, aromâni, ucraineni, italieni și toate celelalte etnii conlocuitoare care trăiesc pe aceste meleaguri într-o armonie perfectă.

Iată că a venit și rândul acestui proiect să ajungă la maturitate, la final, și – după celelalte monumente istorice care au fost reabilitate, și-aici mă refer la Casa Avramide și Muzeul de Artă, sau fostul Palat al Pașei – iată că reușim, prin Direcția de Investiții și ICEM, să modernizăm și acest așezământ de etnografie și cultură dobrogeană. Bineînțeles că mai sunt multe de făcut, și aici aș vrea să amintesc Muzeul de Istorie și Arheologie, pentru care va trebui să găsim, la un moment dat, o linie de finanțare în vederea reabilitării și modernizării, pentru o cât mai prolifică valorificare a bogatului patrimoniu istoric și arheologic al județului.

Vreau să mulțumesc echipei de implementare a proiectului și managerului acestuia, pentru că am reușit din nou să aducem în județul nostru bani europeni, pe care să-i folosim temeinic pentru o mai bună promovare. Așa cum am spus tot timpul, la Consiliul  Județean Tulcea nu s-a ratat nicio linie de finanțare, indiferent că banii au fost atrași prin mecanismul ITI Delta Dunării, SUERD, fonduri transfrontaliere România-Ucraina, fonduri guvernamentale – PNDL și Programul „Anghel Saligny” – sau prin orice altă oportunitate de finanțare în care am identificat noi, ca județ, o necesitate fezabilă. Cu alte cuvinte, unde au fost bani europeni, acolo am fost și noi cu cererea. De aceea, vreau să mulțumesc încă o dată echipei Direcției de Investiții și Managementul Proiectelor pentru munca susținută de până acum și sperăm la noi inițiative și proiecte de dezvoltare pe viitor”,

a declarat, cu acest prilej, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.

Proiectul „Valorificarea patrimoniului etnografic nord-dobrogean prin restaurarea și modernizarea Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea” a avut ca scop și includerea în circuitele turistice regionale.

(sursă info și foto : comunicat de presă CJ Tulcea)

Alte Articole

Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

18 iunie 2024

Serile de film organizate de Tulcea Film Society au avut loc, până acum, la Casa Avramide din municipiu, dar începând de mâine, 19 iunie, și până duminică, 23 iunie 2024,…

CISTESTE MAI MULT
Expoziție inedită, a unei familii de artiști tulceni, la Muzeul de Artă din municipiu

Expoziție inedită, a unei familii de artiști tulceni, la Muzeul de Artă din municipiu

11 iunie 2024

Muzeul de Artă Tulcea din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea ne invită la deschiderea expoziției „3 dialoguri cu natura”, ce va avea loc în această vineri, 14…

CISTESTE MAI MULT