Ministrul Muncii vrea reglementarea activităţilor casnice!
Ministrul Muncii vrea reglementarea activităţilor casnice!
Aproximativ 1,2 milioane de români ar putea obţine dreptul la asigurări de sănătate şi la pensie, odată ce activităţile casnice, care în prezent se desfăşoară în mare parte la negru, vor fi reglementate corespunzător, a scris marţi pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, relatează presa centrală!
Ministerul Muncii are în dezbatere un proiect prin care bonele, menajerele, bucătăresele și alte categorii de lucrători casnici să fie plătite printr-un sistem de tichete înregistrate de ANOFM.
„Am dezbătut reglementarea activităților casnice cu reprezentanții patronatelor și ai sindicatelor, având cu toții convingerea că acest demers va aduce o serie de avantaje pentru piața muncii și pentru sistemul public de pensii, dar mai ales pentru toți cei care astăzi muncesc în acest fel, fără a fi asigurați medical și fără a putea să obțină un drept de pensie.
Potrivit datelor INS, avem 39% din populație inactivă și estimăm că aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obține aceste drepturi odată ce activitățile casnice, care în prezent se desfășoară majoritar la negru, vor fi reglementate corespunzător!
Efectele acestui proiect vor consta în reducerea muncii nedeclarate, în introducerea de categorii profesionale care nu se regăsesc în prezent în piața muncii și în creșterea numărului celor care vor plăti contribuții de asigurări sociale pentru a avea acces la servicii medicale ori la obținerea unui drept de pensie!
Ne dorim ca aceste activități să fie accesibile șomerilor indemnizați și beneficiarilor de venit minim garantat și lucrăm pentru a obține cea mai bună variantă tehnică, astfel încât activitățile casnice să fie suficient de atractive pentru ca oamenii să prefere să lucreze legal, nu la nergu.”, a anunțat ministrul muncii Raluca Turcan pe pagina sa de socializare.
Alte Articole
152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea
În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…
CISTESTE MAI MULTFacilități pentru tulcenii cu restanțe la bugetul local
Primăria Municipiului Tulcea a anunțat azi că vine în sprijinul contribuabililor care au restanțe către bugetul local și acordă facilități pentru toate categoriile de debitori la bugetul local, care înregistrau…
CISTESTE MAI MULT