Stiri din tulcea

Miercuri, 22 mai 2024 – ziua în care Avocatul Poporului acordă audiențe gratuite la Tulcea

15 mai 2024
Miercuri, 22 mai 2024 – ziua în care Avocatul Poporului acordă audiențe gratuite la Tulcea

Miercuri, 22 mai 2024 – ziua în care Avocatul Poporului acordă audiențe gratuite la Tulcea

Peste exact o săptămână (22 mai 2024), reprezentanții instituției Avocatul Poporului Biroul Teritorial Constanța vor fi prezenți la Tulcea pentru a acorda GRATUIT audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții, conform comunicatului de presă transmis redacției de Avocatul Poporului B.T. Constanța.
Activitatea se va desfășura la sediul Instituției Prefectului – Județul Tulcea, începând cu ora 10.00.

Av Pop Cta antet CP

Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.
Persoanele interesate sunt rugate să se programeze telefonic (0241 550 544), iar pentru operativitate, cei ce se prezintă în audiență trebuie să aibă cererea/ petiția din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie, inclusiv dovada că s-au adresat în ultimul an unei autorități publice ( primării, prefectură, casa de pensii, inspectorate, DGASPC, sau orice alte instituții care implica autoritatea statului.) și nu au primit răspuns sau rezolvarea problemei cu care se confruntă este tergiversată nejustificat.

În situația în care nu pot ajunge în ziua programată, persoanele interesate se pot adresa instituției Avocatului Poporului – BT Constanța telefonic la nr. 0241550544 sau în scris, prin poșta electronică la adresa de email avpconstanta@avp.ro sau prin Poșta Română la adresa din mun. Constanța, B-dul Ferdinand nr.7 bis, județ Constanța.

Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză.

Petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia.

(surse info, foto : comunicat de presă Avocatul Poporului Constanța, avp.ro)