Mașină distrusă în urma unui accident rutier

19 decembrie 2021 | Eveniment
Mașină distrusă în urma unui accident rutier

Mașină distrusă în urma unui accident rutier

În jurul orei 08:40, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A în apropierea localității Topolog, în care au fost implicat un autoturism.

La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime. Acestea erau conștiente și cooperante, neîncarcerate, au primit primul ajutor calificat la fața locului, ulterior au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei de la autoturism.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

Alte Articole

O aventură în lumea filmului pentru copii din Sulina, sâmbătă, la Prânzul Comunitar

O aventură în lumea filmului pentru copii din Sulina, sâmbătă, la Prânzul Comunitar

19 iunie 2024

Pe lângă filmări și proiecții, în programul evenimentelor derulate de Tulcea Film Society în aceste zile la Sulina se află și un Prânz Comunitar dedicat copiilor din Sulina, după cum…

CISTESTE MAI MULT
Expoziția absolvenților Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea – promoția 2024, la Casa Avramide

Expoziția absolvenților Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea – promoția 2024, la Casa Avramide

19 iunie 2024

Lucrările de atestat ale absolvenților Liceului de Arte „George Georgescu” din municipiul Tulcea - promoția 2024 vor fi expuse la demisolul Casei Avramide începând de mâine, 20 iunie, potrivit celor…

CISTESTE MAI MULT