Marți, elevii și preșcolarii stau acasă! Este Ziua Educației, zi liberă legală pentru cadrele didactice!
Marți, elevii și preșcolarii stau acasă! Este Ziua Educației, zi liberă legală pentru cadrele didactice!
Elevii şi preşcolari nu vor face cursuri marţi, 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educaţiei, iar pentru cadrele didactice aceasta este zi liberă cuprinsă în contractul colectiv de muncă, relatează Agerpres. De altfel, este zi liberă și pentru restul angajaților din sistemul de Educație.
Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. A fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.
Astfel, Ziua Profesorilor evidențiază și importanța și rolul cadrelor didactice în întreaga lume, și totodată responsabilitatea pe care o poartă aceștia în educarea tinerilor.
În ţara noastră, Ziua Educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie), începând cu anul 2013, conform unei decizii luată de ministrul de atunci al Educaţiei, Remus Pricopie.
Alte Articole
Suntem invitați „la pas, prin evoluția primatelor”, la Acvariul Tulcea
Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, din cadrul ICEM Tulcea, ne invită la o nouă expoziție temporară, intitulată „În oglinda timpului. La pas prin evoluția primatelor”, o nouă călătorie fascinantă prin…
CISTESTE MAI MULTS-a deschis și la Tulcea anul universitar 2024-2025
La Academia de Studii Economice (ASE) București – Centrul Teritorial Tulcea, ce funcționează în cadrul Colegiului Economic „Delta Dunării“, a avut loc ieri, 10 octombrie, de la ora 13.00, deschiderea…
CISTESTE MAI MULT