Stiri din tulcea
Mâine va avea loc o activitate de reintegrare socială pentru 15 deținuți din Penitenciarul Tulcea
Mâine va avea loc o activitate de reintegrare socială pentru 15 deținuți din Penitenciarul Tulcea
Penitenciarul Tulcea în parteneriat cu Palatul Copiilor Tulcea, va desfaşura mâine, 28 iunie 2023, în contextul Zilei de 1 Iunie, o activitate la care vor participa un număr de 15 persoane private de libertate, ce are ca scop conştientizarea efectelor pe care le are propriul comportament în comportamentul copiilor, conform unui comunicat de presă transmis redacției de Penitenciarul Tulcea.
În cadrul acestei activități asistenții sociali din penitenciar, asistenți sociali de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Tulcea și reprezentantul Cabinetului individual de asistență socială, Titorencu Adrian Cristian, vor iniția o dezbatere pe tema drepturilor copilului, pe furnizarea de suport şi facilitarea înţelegerii de către părinţi a nevoilor și a responsabilităţilor pe care le au faţă de proprii copii.
Acest gen de manifestări contribuie la remodelarea personalității persoanelor private de libertate, în sensul orientării acestora către o atitudine umană, prosocială.
Pe această cale, Penitenciarul Tulcea mulțumește pertenerilor implicați : Palatul Copiilor Tulcea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea și Cabinetul individual de asistență socială Titorencu Cristian Adrian.
La această dată, în Penitenciarul Tulcea sunt 818 persoane private de libertate.
(surse info, foto : comunicat de presă Penitenciarul Tulcea, anp.gov.ro/penitenciarul-tulcea)