Mâine începe ediția aniversară a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia

24 august 2023 | Actualitate
Mâine începe ediția aniversară a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia

Mâine începe ediția aniversară a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” prezintă Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia – 60, o ediție aniversară, ce se va desfășura începând de mâine, 25 august și până duminică, 27 august, de la ora 19.00, în Piațeta Perla din Mamaia, conform informațiilor primite la redacție.

Este vorba de o ediție jubiliară, prin care se va marca împlinirea a 60 de ani de la lansarea festivalului, ce are loc după 11 ani de pauză și care va fi prezentată de Liana Stanciu și de Aurelian Temișan, dar și de Corina Chiriac, potrivit celor publicate pe pagina evenimentului.
Festivalul Național de Muzică Ușoară MAMAIA 2023 este organizat de Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța.

Organizatorii și-au propus să reînvie și să continue tradiția acestui festival emblematic pentru scena muzicii românești, reunind, în cele trei zile ale evenimentului, voci inconfundabile, care au încântat generații întregi de români, alături de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară ,,Mamaia’’, dirijată de Daniel Jinga.

Pe scena festivalului vor urca zeci de artiști faimoși ai muzicii ușoare românești și vor fi susţinute recitaluri speciale cu Direcţia 5 şi Holograf ( 25 august), Proconsul şi Cargo (26 august), Voltaj şi Loredana & Banda Agurida (27 august).

În plus, vor fi și momente speciale, numeroase surprize şi premii pentru întreaga activitate, toate reunite sub semnul unei ediţii jubiliare.
,,Pentru noi, reprezentanții Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia” nu este un simplu eveniment cultural, un festival menit să umple programul verii, ci este un bun patrimonial național și ne bucurăm că facem parte din echipa organizatoare.”
a declarat directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, Ștefania-Laura Abibula-Stroe.

Programul artistic al Festivalului de Muzică Ușoară ,,Mamaia’’ – ediție aniversară 60 de ani

25.08.2023
Ø Carmen Trandafir
Ø Călin Geambașu
Ø Xenti Runceanu & Andreea Runceanu
Ø K1
Ø Alexandra Ungureanu
Ø Narcisa Suciu
Ø Florentina Ciună
Ø Romanița Duminică
Recitaluri
Ø Direcția 5
Ø Holograf
26.08.2023
Ø Gabriel Cotabiță
Ø Corina Chiriac
Ø Aurelian Temișan
Ø Dani Ionescu
Ø Anca Florescu
Ø Jazzy Jo
Ø Anca Țurcașiu
Recitaluri
Ø Proconsul
Ø Cargo
27.08.2023
Ø Miki ex-Kpital
Ø Silvia Dumitrescu
Ø Cristina Vasiu
Ø Călin Goia
Ø Sergiu Cioiu
Ø Gabriela Atanasov
Ø Betty Iordăchescu
Ø Hara
Ø Vlad Nicolici
Recitaluri
Ø Voltaj
Ø Loredana & Banda Agurida

Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia este unul din cele mai vechi festivaluri de acest gen din România și s-a desfășurat anual, începând din 1963 și până în 2013, la Constanța.

(surse info, foto : comunicat de presă Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” , fb Festivalul Național de Muzică Ușoară MAMAIA 2023, ro.wikipedia.org)

Alte Articole

Rezerve de apă oferite șoferilor de camioane din zona PTF Isaccea

Rezerve de apă oferite șoferilor de camioane din zona PTF Isaccea

12 iulie 2024

În condițiile în care, pentru zona continentașă a Dobrogei Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Portocaliu cu val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, voluntarii…

CISTESTE MAI MULT
Urmează alte zile de caniculă – fii pregătit !

Urmează alte zile de caniculă – fii pregătit !

12 iulie 2024

În contextul în care canicula nu ne va părăsi așa de repede iar prognozele anunță chiar noi creșteri ale temperaturilor maxime, este important să fim pregătiți și cum chiar pentru…

CISTESTE MAI MULT