Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

18 iunie 2024 | Cultura
Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

Mâine încep proiecțiile în curtea Farului Vechi din Sulina

Serile de film organizate de Tulcea Film Society au avut loc, până acum, la Casa Avramide din municipiu, dar începând de mâine, 19 iunie, și până duminică, 23 iunie 2024, proiecțiile vor fi în curtea Farului Vechi din Sulina, după cum au anunțat organizatorii.

Ai de văzut cinci filme bune din anii recenți, nominalizate și premiate la festivaluri de film internaționale, urmate de discuții sub cerul liber, pe pajiștea din curtea exteioară a uneia dintre cele mai emblematice clădiri istorice din Delta Dunării – Farul Vechi,
scrie pa pagina dedicată evenimentului.

Tl Film Society proiectii la Farul din Sulina iun 24 evenim

Este vorba de Muzeul Farul Vechi din Sulina, de pe str. a II-a, nr. 43, proiecțiile încep la ora 21:30, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Filmele sunt subtitrate în limba română :

– miercuri, 19 iunie, 21:30 – Cruciada copiilor / La croisade (Franța, 2021, r. Louis Garrel)
Abel și Marianne descoperă că fiul lor de 13 ani a vândut obiectele de valoare ale familiei pentru a finanța un proiect ecologic secret în Africa, despre care el crede că va salva planeta.
Detalii: AP-12, comedie SF, 68 min.

– joi, 20 iunie, 21:30 – La stejarul bătrân / The Old Oak (Marea Britanie, Franța, Belgia, 2023, r. Ken Loach)
Într-un sat minier din nord-estul Angliei, aflat în declin de zeci de ani, The Old Oak este ultimul pub rămas deschis și singurul spațiu care adună oamenii din comunitate împreună.
Detalii: AP-12, dramă, 112 min.

– vineri, 21 iunie, 21:30 – Băiatul și stârcul / Kimitachi wa dô ikiru ka (Japonia, 2023, r. Hayao Miyazaki)
Îndurerat de dispariția mamei sale, Mahito întâlnește un stârc vorbitor, alături de care se aventurează într-o lume fantastică.
Detalii: AP-12, desene animate, aventură, 124 min. A câștigat Oscarul pentru cea mai bună animație.

– sâmbătă, 22 iunie, 21:30 – Jucăria nouă / Le nouveau jouet (Franța, 2022, r. James Hut)
Inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber, filmul urmărește povestea lui Sami, proaspătul angajat al unui magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța.
Detalii: AG, comedie, 112 min.

– duminică, 23 iunie, 21:30 – Stejarul și locuitorii săi (Franța, 2022, r. Laurent Charbonnier, Michel Seydoux)
A fost odată ca niciodată un stejar de 210 ani, devenit regele pădurii. Acest film spectaculos de aventură reunește o distribuție extraordinară: veverițe, gărgărițe, gaițe, furnici, șoareci de câmp – mica lume vibrantă și zumzăitoare din jurul acestui copac maiestuos care îi primește, îi hrănește și îi protejează pe toți, de la rădăcini până în vârf. O odă poetică adusă vieții și naturii.
Detalii: AG, documentar, aventură, 80 min.

*
Tulcea Film Society este un proiect ce își propune îmbunătățirea ofertei de educație non-formală din județul Tulcea, cu accent pe educația audiovizuală și cultura cinematografică, domenii care nu sunt prinse încă în programa școlară și sunt insuficient cultivate și promovate în comunitatea locală.
Proiect cofinanțat cu sprijinul Consiliul Județean Tulcea.
Parteneri: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Direcția Județeană de Sport și Tineret Tulcea, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Liceul Teoretic „Jean Bart” Sulina, Asociația Cu Drag Din Sulina, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea.

(sursă info și foto : fb tulcea.filmsociety)

Alte Articole

Multispecies – o nouă expoziție la demisolul Casei Avramide din Tulcea

Multispecies – o nouă expoziție la demisolul Casei Avramide din Tulcea

16 iulie 2024

WASP Studios și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea ne invită la vernisajul expoziției Multispecies, o explorare a relației dintre natură, arte vizuale și ecologie. Deschiderea expoziției Multispecies,…

CISTESTE MAI MULT
Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

8 iulie 2024

Website-ul comemorativ al artistului ce a deschis prima galerie de artă privată din România, Günther Forst Gasser, va fi lansat la Tulcea, potrivit celor declarate de fiica artistului, Greta Gasser.…

CISTESTE MAI MULT