Lansarea proiectului ”Lada de zestre dobrogeană” – AMR 2 zile
Lansarea proiectului ”Lada de zestre dobrogeană” – AMR 2 zile
Miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 9.30, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din municipiul Tulcea va avea loc deschiderea festivă a activităților proiectului ”Lada de zestre dobrogeană”, ce este implementat de Ong. CELISEA Tulcea, cu cofinanțare de la Consiliul Județean Tulcea.
Scopul proiectului, ce se derulează până pe data de 30 noiembrie 2024, este păstrarea şi promovarea patrimoniului şi tradiţiei culturale, proiectul propunând cultivarea în rândul elevilor (și prin ei, părinţilor și cadrelor didactice) a dragostei pentru portul, meșteșugurile şi obiceiurile populare, cu precădere dobrogene, conform unui comunicat de presă transmis redacției de organizația tulceană CELISEA.
”Lada de zestre dobrogeană” vine în întâmpinarea nevoii de creștere a implicării tinerilor și cetățenilor în păstrarea și promovarea patrimoniului și tradiției culturale și pentru aceasta se vor derula bilunar în Tulcea ateliere meșteșugărești, îndeosebi cusături cu motive populare nord-dobrogene, și 3 șezători în județ : la Muzeul de Etnografie și Artă Populară al ICEM ”Gavrilă Simion” din Tulcea, la Babadag-Enisala și la Cerna.
Potrivit sursei, în cadrul șezătorilor, ce vor avea și rolul de a promova cooperarea culturală la nivel județean prin întâlniri cu grupuri etnice locale, vor fi prezenți și meșteri populari care vor susține conversațiile pe teme de tradiție și identitate culturală, necesitatea cunoașterii și păstrării acestor tradiții.
Pentru ca ecoul proiectului să fie unul de durată, va fi publicată și o broșură despre motivele populare nord-dobrogene, existența unei publicații crescând durata de promovare a proiectului, a organizatorilor, partenerilor și finanțatorilor (Consiliul Județean Tulcea, Institutul de Cerceă[ri Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea, Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea).
Prin derularea acestui proiect, ONG-ul tulcean dorește să sensibilizeze participanții (elevi de gimnaziu și liceu îndeosebi, acesta fiind grupul cărora organizația de tineret se adresează) față de datoria de implicare, cunoaștere, continuare și transmitere mai departe a tradițiilor populare în vederea păstrării identității noastre naționale.
Valoarea proiectului este de 22.500 lei, din care 18.000 lei (80%) sunt alocați prin finanțare de către Consiliul Județean Tulcea, 4.500 lei (20%) sunt asigurați de ONG din fonduri proprii și atrase.
(sursă info și foto : comunicat de presă CELISEA Tulcea)
Alte Articole
152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea
În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…
CISTESTE MAI MULTSuntem invitați „la pas, prin evoluția primatelor”, la Acvariul Tulcea
Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, din cadrul ICEM Tulcea, ne invită la o nouă expoziție temporară, intitulată „În oglinda timpului. La pas prin evoluția primatelor”, o nouă călătorie fascinantă prin…
CISTESTE MAI MULT