Stiri din tulcea

Jurilovca, printre localitățile cunoscute peste hotare promovate de MEAT

10 noiembrie 2023
Jurilovca, printre localitățile cunoscute peste hotare promovate de MEAT

Jurilovca, printre localitățile cunoscute peste hotare promovate de MEAT

La cea de-a 48-a ediție a Târgului de Turism al României, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului participă cu un stand propriu unde vizitatorii vor putea explora oferta turistică a satelor tradiționale din țara noastră, mai ales a celor care s-au făcut cunoscute peste hotare, datorită participării la o serie de competiții internaționale de profil, ca de exemplu Jurilovca, localitatea tulceană care, în urmă cu 10 ani, a obţinut titlul de „Destinaţie Europeană de Excelenţă – EDEN” la categoria „Turism accesibil”, potrivit informațiilor publicate de ministerul citat.

Potrivit ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, ce a fost prezent ieri la evenimentul de deschidere a TTRII2023 (ediția de toamnă), turismul este unul dintre sectoarele economice importante, „cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung”, țara noastră având potențial de a deveni o destinație tot mai atractivă dacă se valorifică „sustenabil” toate resursele turistice la standarde înalte.

Tot ieri a avut loc lansarea oficială a „Rutei Naționale a Satelor Tradiționale Turistice din România”, un produs turistic inovator, dezvoltat pentru încurajarea participării comunitare, pe scară largă, la activitățile culturale și de conștientizare a moștenirii identitare, din care fac parte toate destinațiile rurale promovate în standul MEAT.

În plus, în cadrul evenimentului de deschidere a fost lansată și Ruta Cultural Turistică Națională „Mihai Eminescu – o cultură. o rută”, realizată de Primăria Municipiului Botoșani, Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Suceava.

Târgul de Turism al României – ediția de toamnă 2023 este în plină desfășurare și se va încheia duminică, 12 noiembrie, la ora 16:00.

Targul de Turism Ro toamna noiem 23

Te așteptăm la ROMEXPO să facem ocolul pământului în 4 zile
Companiile prezente au pregătit reduceri de până la 50% atât pentru destinațiile din România, cât și pentru cele din străinătate,
scrie pe pagina oficială a evenimentului.

PROGRAM DE VIZITARE :
09 – 11 noiembrie, în interval orar 10:00 – 18:00
12 noiembrie, în interval orar 10:00 – 16:00.

(surse info, foto: economie.gov.ro, fb targuldeturism)