Jandarmii tulceni vor fi prezenți mâine la protestul organizat de Sindicatul Liber Alum

28 iulie 2022 | Actualitate
Jandarmii tulceni vor fi prezenți mâine la protestul organizat de Sindicatul Liber Alum

Jandarmii tulceni vor fi prezenți mâine la protestul organizat de Sindicatul Liber Alum

Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea va asigura ordinea publică și protecția participanților pe timpul acțiunii de protest organizată mâine de Sindicatul Liber Alum, prin care se arată susținerea față de conducerea Vimetco Alum S.A. Tulcea în demersurile inițiate de către aceștia pentru reducerea prețului energiei și a gazelor naturale utilizate în activitatea de producție.

Echipele de dialog vor relaționa permanent cu organizatorul, astfel încât să fie luate măsuri adecvate pentru siguranța protestatarilor, dar și a celorlalți cetățeni, transmite Jandarmeria Tulcea.

”Reamintim că acțiunea de protest trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, participanții la manifestație având următoarele obligații legale:

– să respecte locul și intervalul orar de desfășurare a manifestației
– să nu posede băuturi alcoolice, arme albe sau de foc, materiale explozive sauincendiare, substanțe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a ordinii publice
– să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a acțiunii de protest și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai sau alte mijloacea audiovizuale
– să nu participe în stare de ebrietate, să nu consume și să nu distribuie băuturi alcoolice sau substanțe interzise.

Recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine, să se delimiteze de persoanele care tulbură ordinea publică sau incită la violență și să evite implicarea în conflicte de orice natură, pentru a preveni producerea de evenimente nedorite.

Jandarmeria Tulcea asigură protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic”,

scrie în comunicatul de presă emis de Jandarmeria Tulcea.

Protestul se va desfășura mâine, 29 iulie, în intervalul orar 13.00 – 14.00.

(sursă info și foto : comunicat de presă Jandarmeria Tulcea )

Alte Articole

Fără DEEE în Delta Dunării – ARBDD susține campania lansată de Ministerul Mediului

Fără DEEE în Delta Dunării – ARBDD susține campania lansată de Ministerul Mediului

19 iunie 2024

Ministerul Mediului (MMAP) și Coaliția PRO DEEE au lansat campania de informare și conștientizare: ”Predați spre reciclare echipamentele electrice și electronice defecte!” iar Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a…

CISTESTE MAI MULT
Cum să navighăm online în siguranță și în timpul pregătirilor pentru vacanță

Cum să navighăm online în siguranță și în timpul pregătirilor pentru vacanță

18 iunie 2024

A venit vara, vine și vacanța copiilor și ne pregătim de concedii, dar pentru a avea o vară lipsită de griji și fără incidente neplăcute, trebuie să ne formăm niște…

CISTESTE MAI MULT