Stiri din tulcea
Închiderea breșei create la digul de la Carasuhat – Mahmudia necesită utilaje grele
Închiderea breșei create la digul de la Carasuhat – Mahmudia necesită utilaje grele
În urma reanalizării situației breșei create în cursul zilei de ieri, 8 iunie 2023 în incinta Carasuhat – Mahmudia, a consultării cu specialiști în domeniu, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat decizia ca la fața locului să se intervină cu utilaje grele și cu materiale care pot astupa breșa, ulterior aceasta putând fi închisă, a transmis purtatorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.
În această după-amiază, la fața locului s-au aflat prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, primarul comunei Mahmudia, Ion Șerpescu, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, colonel Daniel Petrov, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Tulcea, Paul Cononov, un ofițer și 13 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea și autoritățile locale, iar în sprijinul misiunii au fost și operatori economici din zonă, ce dețin utilaje grele specifice misiunii de închidere a breșei.
În urma acțiunii din cursul zilei de ieri, partea stângă a breșei a fost protejată împotriva surpării prin folosirea a 25 de tone de piatră.
În acest moment nu există riscul ca apa deversată din incinta Carasuhat – Mahmudia să afecteze locuințe ori alte obiective economice din zona.
Un alt dig din județul nostru a fost în atenția autorităților în această perioadă.
Este vorba de digul de apărare al localității Nufăru, pentru care s-a aprobat, în cadrul ședinței de Guvern de ieri, alocarea sumei necesare pentru consolidare.
Banii de la Guvern, mai exact 350 000 de lei, vin în urma demersurilor făcute în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, fiind o investiție necesară în prevenirea unor situații ca cea din zona Carasuhat – Mahmudia, după cum a subliniat și prefectul județului Tulcea :
„Este important că în urma demersurilor făcute în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență am reușit să obținem o finanțare de 350 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023 pentru consolidarea digului de apărare al localității Nufăru. Aceste investiții sunt necesare pentru a nu se ajunge în situația pe care o avem astăzi la Mahmudia”,
a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.
(surse info, foto : buletin informativ ISU Tulcea, fb rowater.ro, buletin de presă Prefectura Tulcea)