Încendiu cu flacără deschisă și degajări mari de fum la o casă din Smârdan

19 octombrie 2023 | Eveniment
Încendiu cu flacără deschisă și degajări mari de fum la o casă din Smârdan

Încendiu cu flacără deschisă și degajări mari de fum la o casă din Smârdan

 

Pompierii militari tulceni au intervenit ieri după-amiază, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea tulceană Smârdan, unde au ajuns două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere, după cum a transmis ISU Delta Tulcea.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la 3 încăperi ale locuinței.

ISU Tl flacari si fum incendiu Smardan

Pompierii militari au procedat la localizarea și lichidarea incendiului iar în urma focului, locuința a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 40 mp, dar din fericire, nu au existat victime.

Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

(sursă info și foto : buletin informativ ISU Tulcea)

Alte Articole

Duminică, la Tulcea, va începe Săptămâna Interetnică 2024

Duminică, la Tulcea, va începe Săptămâna Interetnică 2024

19 iulie 2024

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Săptămâna Interetnică, eveniment organizat de Asociația Centrul European pentru Diversitate - EUdivers, în cadrul unui proiect finanțat de Primăria Tulcea, va începe în data…

CISTESTE MAI MULT
S-a lansat aplicația TU ȘI TULCEA

S-a lansat aplicația TU ȘI TULCEA

11 iulie 2024

După ce, la finalul lunii aprilie, a fost lansat noul brand turistic local, conceput și coordonat de OMD (Organizația de Managament al Destinației) Municipiul Tulcea și intitulat „Tu și Tulcea”,…

CISTESTE MAI MULT