Încă o activitate de instruire a deținuților de la Penitenciarul Tulcea

18 octombrie 2022 | Educatie
Încă o activitate de instruire a deținuților de la Penitenciarul Tulcea

Încă o activitate de instruire a deținuților de la Penitenciarul Tulcea

În cadrul unui proiect de instruire, ce a fost elaborat la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, 6 deținuți din Penitenciarul Tulcea au participat la cursuri de pregătire unde au învățat noțiuni teoretice și au exersat tehnici de lucru precum: pregătirea suprafețelor, gletuire, finisare și aplicare tapet, conform unui comunicat de presă emis de Penitenciarul Tulcea.

Activitatea din cadrul proiectului Instruire într-o meserie prin activități practice – Modulul „Lucrări finisaje construcții” s-a derulat în perioada septembrie – octombrie și a avut ca scop formarea unei atitudini corespunzătoare a deținuților față de muncă, prin dezvoltarea deprinderilor într-o meserie.

Persoanele private de libertate participante nu dețineau o calificare profesională sau deprinderi/aptitudini în domeniul construcțiilor, fiind selecționate în baza interesului manifestat pentru acest domeniu și au fost îndrumate de un deținut formator și de cadrele unității.

Cunoștințele teoretice și aptitudinile practice dobândite, vor putea fi valorificate ulterior în cadrul activităților lucrative desfășurate în penitenciar sau după liberare, inclusiv prin posibilitatea susținerii de către deținuți a unui examen de certificare a unor competențe profesionale.

(sursă info și foto : comunicat de presă Penitenciarul Tulcea)

Alte Articole

Activități de vacanță organizate la Biblioteca Județeană din municipiul Tulcea

Activități de vacanță organizate la Biblioteca Județeană din municipiul Tulcea

17 iunie 2024

Activitățile cultural-educative organizate pentru copii în cadrul Bibliotecii Județene „Panait Cerna" Tulcea, pentru perioada vacanței școlare, sunt împărțite în cluburi și ateliere și se vor desfășura pe parcursul lunii viitoare…

CISTESTE MAI MULT
Cele mai recente activități educative derulate de jandarmii tulceni în rândul elevilor

Cele mai recente activități educative derulate de jandarmii tulceni în rândul elevilor

14 iunie 2024

  Elevi de la Şcoala Gimnazială Dorobanțu și Şcoala Gimnazială „I.L.Caragiale” au fost vizitați de jandarmii tulceni în cadrul unor activităţi de prevenire şi informare menite să crească gradul de…

CISTESTE MAI MULT