Înalta Curte de Casație și Justiție a validat alianța electorală Dreapta Unită

19 martie 2024 | Politica
Înalta Curte de Casație și Justiție a validat alianța electorală Dreapta Unită

Înalta Curte de Casație și Justiție a validat alianța electorală Dreapta Unită

Contestaţia formulată de Partidul Uniunea Salvaţi România, Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Forţa Dreptei împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 1/D/17.03.2024, prin care s-a respins protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită, a fost admisă azi, 19 martie, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Prin urmare, așa cum a scris și președintele USR, Cătălin Drulă, pe pagina sa oficială, Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Partidul Forţa Dreptei va fi pe buletinul de vot la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie.

Catalin Drula foto fb

Potrivit președintelui USR, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia nedemocratică a BEC iar „Dreapta Unită merge înainte”, având în spate „milioane de români care doresc o Românie modernă, liberă de corupție și abuzuri”.

Protocolul de constituire a Alianţei Dreapta Unită a fost respins duminică, 16 martie, de Biroul Electoral Central (BEC), la solicitarea reprezentantului PSD, pe motiv că, în Registrul partidelor politice, cel care apare ca preşedinte al PMP este Cristian Diaconescu, în timp ce protocolul de constituire a alianţei electorale a fost semnat de Eugen Tomac şi Ionuţ Simionca.

În replică, Cătălin Drulă a subliniat faptul că Eugen Tomac este liderul legitim al PMP, ales încă din 2022, cu un Congres validat de Tribunalul Bucureşti.

(surse info, foto : fb USRTulcea, agerpres.ro)

Alte Articole

Prezența la vot în județul Tulcea – sub media națională

Prezența la vot în județul Tulcea – sub media națională

10 iunie 2024

  La alegerile locale ce au avut loc ieri, 9 iunie, au participat 9.445.771 de alegători la nivel național, dintre care 94.638 în județul Tulcea, cu o prezența de 51,00…

CISTESTE MAI MULT
A început Campania Electorală

A început Campania Electorală

10 mai 2024

Potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a alegerilor din 9 iunie 2024, campania electorală se desfășoară în perioada 10 mai - 8 iunie 2024 ( ora 7.00.). La nivel local,…

CISTESTE MAI MULT