Festivalul Berii Tulcea 2024, vegheat de jandarmi

28 iunie 2024 | Eveniment
Festivalul Berii Tulcea 2024, vegheat de jandarmi

Festivalul Berii Tulcea 2024, vegheat de jandarmi

În contextul în care, pe Faleza „Ivan Patzaichin” din municipiu va avea loc manifestarea cultural-artistică și gastronomică ,,Festivalul Berii Tulcea 2024”, jandarmii tulceni vor fi la datorie pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților ce vor începe astăzi, 28 iunie 2024 și se vor încheia duminică, 30 iunie 2024, după cum ne-a transmis Jandarmeria Tulcea.

„Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora”,
scrie în buletinul informativ IJJ Tulcea transmis azi redacției.

În cadrul festivalului, pe Faleza Dunării „Ivan Patzaichin” din municipiul Tulcea se vor desfășura activități de alimentație publică și spectacole susținute de artiști și pentru că se estimează prezența unui public numeros, Jandarmeria Tulcea ne reamintește recomandătile adresate cetățenilor :
– respectați indicațiile jandarmilor,
– nu vă implicați în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică,
– acordați o atenție deosebită copiilor,
– solicitați sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

De asemenea, persoanele care vor participa la festival trebuie să știe că este interzis consumul de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele autorizate din proximitatea locurilor de desfășurare a acestui eveniment public, așa cum este interzisă și participarea persoanelor care au arme de orice fel, materiale explozive, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a evenimentului.

(sursă info și foto : buletin informativ IJJ Tulcea)

Alte Articole

Duminică, la Tulcea, va începe Săptămâna Interetnică 2024

Duminică, la Tulcea, va începe Săptămâna Interetnică 2024

19 iulie 2024

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Săptămâna Interetnică, eveniment organizat de Asociația Centrul European pentru Diversitate - EUdivers, în cadrul unui proiect finanțat de Primăria Tulcea, va începe în data…

CISTESTE MAI MULT
S-a lansat aplicația TU ȘI TULCEA

S-a lansat aplicația TU ȘI TULCEA

11 iulie 2024

După ce, la finalul lunii aprilie, a fost lansat noul brand turistic local, conceput și coordonat de OMD (Organizația de Managament al Destinației) Municipiul Tulcea și intitulat „Tu și Tulcea”,…

CISTESTE MAI MULT