Expoziție „regală” la Muzeul de Istorie Tulcea, cu ocazia Zilei Dobrogei

10 noiembrie 2023 | Cultura
Expoziție „regală” la Muzeul de Istorie Tulcea, cu ocazia Zilei Dobrogei

Expoziție „regală” la Muzeul de Istorie Tulcea, cu ocazia Zilei Dobrogei

Muzeul de Istorie și Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM) Tulcea în parteneriat cu Muzeul Național Bran ne invită, luni, 13 noiembrie 2023, ora 1500, la vernisajul expoziției :
„Regina Maria – gusturi și atmosferă regală”,
organizată cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la Unirea Dobrogei cu România și a 105 ani de la Marea Unire și care aduce în prim-plan portretul reginei Maria, de la a cărei trecere în eternitate comemorăm, în 2023, 85 de ani, după cum ne-a transmis ICEM Tulcea.

ICEM Tl expo regala de Ziua Dobrogei invitatie noiemb 23

Personalitatea reginei Maria a României este strâns legată de reședința regală de vară de la Castelul Bran, una dintre casele de vis ale suveranei, a cărui proprietară a fost în perioada 1 decembrie 1920 – 18 iulie 1938. Dăruit de autoritățile orașului Brașov, ca semn de prețuire pentru aportul adus de suverană la înfăptuirea Marii Uniri, Branul reprezenta pentru regina Maria „un nou câmp de lucru, chemarea la viaţă a unui nou vis de frumuseţe”, scrie în comunicatul de presă ICEM Tulcea primit la redacție.

Registrul tematic al expoziției Regina Maria la Bran – gusturi și atmosferă regală, reconstituie o parte din Dormitorul Reginei, un fragment al Salonului de Muzică și grupează câteva dintre piesele de mobilier stil Bran, realizate special pentru interioarele din castel de arhitectul Karel Liman.

Câteva obiecte care au aparținut suveranei și care au decorat în perioada interbelică interioarele castelului, aflate în patrimoniul cultural al Muzeului Național Bran, vor putea fi admirate de vizitatorii care vor trece pragul Muzeului de Istorie și Arheologie Tulcea.

Alături de mobilierul neoromânesc și de cel în stil Bran, sunt expuse și alte piese de mobilier care au fost apreciate de suverană, precum: biroul reginei Maria – piesă în stilul Renașterii engleze târzii, un scaun Savonarola din secolul al XIX-lea, o canapea engleză, complet tapițată și foarte comodă, o măsuță din lemn de nuc, un scaun pentru copii. Mai pot fi admirate: servicii de ceai și de desert din faianță, marca Talavera (Spania), vase orientale din ceramică sau metal, obiecte de cult, cărți cu valoare bibliofilă, ceramică lucrată de Nora Steriadi sau la fabrica de ceramică Dochia a Domeniului Coroanei Regale de la Periş, vase rusești tip Kovsch.
Arta populară românească a reprezentat pentru regina Maria o importantă sursă de inspirație și în alegerea vestimentației regale. Pe lângă „costumul viu colorat al țării”, aceasta a adoptat și o îmbrăcăminte stil Bran.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13 noiembrie 2023 – 26 mai 2024, la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie Tulcea din Parcul Monumentul Independenței, de marți până duminică, între orele 8.00 – 16.00.

(sursă info și foto : comunicat de presă ICEM Tulcea)

Alte Articole

Multispecies – o nouă expoziție la demisolul Casei Avramide din Tulcea

Multispecies – o nouă expoziție la demisolul Casei Avramide din Tulcea

16 iulie 2024

WASP Studios și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea ne invită la vernisajul expoziției Multispecies, o explorare a relației dintre natură, arte vizuale și ecologie. Deschiderea expoziției Multispecies,…

CISTESTE MAI MULT
Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

8 iulie 2024

Website-ul comemorativ al artistului ce a deschis prima galerie de artă privată din România, Günther Forst Gasser, va fi lansat la Tulcea, potrivit celor declarate de fiica artistului, Greta Gasser.…

CISTESTE MAI MULT