Stiri din tulcea

Este oficial : Goran Bregovic va fi prezent la Festivalul Borșului Lipovenesc din acest an

23 august 2023
Este oficial : Goran Bregovic va fi prezent la Festivalul Borșului Lipovenesc din acest an

Este oficial : Goran Bregovic va fi prezent la Festivalul Borșului Lipovenesc din acest an

Azi, când mai sunt 10 zile până când se va da startul Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca 2023, Primăria Comunei Jurilovca ne-a transmis programul evenimentului iar principalele atracții din acest an sunt Goran Bregovic și cele 50.000 de porții de borș ce vor fi oferite vizitatorilor.

Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca va debuta sâmbătă, 2 septembrie, la ora 10.30, cu „momentul aprinderii focului sub ceaunele unde se va pregăti deja renumitul borș lipovenesc, mâncarea specifică a pescarilor și elementul în jurul căruia a fost construit acest festival de promovare a tradițiilor locale” iar la ora 21.00 va urca pe scenă GORAN BREGOVIC și formația WEDDING AND FUNERAL BAND.

Programul la scenă va începe însă de la ora 12.00 cu renumitele ansambluri locale și apoi, de la ora 18.00 va cânta RADU CAPTARI și la ora 19.30 vor urca pe scenă VIORICA ȘI IONIȚĂ DE LA CLEJANI.

Și în cea de-a 2-a zi a festivalului, programul artistic va fi deschis la ora 12.00 cu ansambluri locale și vor urma FUEGO, de la ora 14.00, THEO ROSE & BAND, de la ora 19.00 și LOREDANA, la ora 21.00.

Potrivit organizatorilor, la festival nu vor fi doar borș lipovenesc și concerte, ci și o întâlnire cu gastronomia diversă (și gustoasă!) a Dobrogei și cu meșteșugarii locali, ce vor aduce la standuri cele mai frumoase obiecte făurite de ei.

În plus, va exista și un parc de distracții pentru cei mici, amenajat în zona Portului vechi.

Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca beneficiază în acest an de o nouă locație și anume noul port turistic din comuna Jurilovca, ce a fost inaugurat pe data de 17 iunie 2023.
(surse info, foto : Primăria Jurilovca, fb eugen.ion)