Echipa câștigătoare de la CODE Kids Tulcea 2025 a câștigat și la nivel național

19 noiembrie 2025    Radio Delta    Educatie
Echipa câștigătoare de la CODE Kids Tulcea 2025 a câștigat și la nivel național

Echipa câștigătoare de la CODE Kids Tulcea 2025 a câștigat și la nivel național

Marea câștigătoare a Premiului I la Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 a fost o echipă de copii tulceni,membri ai Clubului „Terrabyte Fighters” de la Biblioteca Comunală Sarichioi.

Echipa din Sarichioi, coordonată de bibliotecar Irina Finoghen, a participat la această competiție deoarece a câștigat concursul regional Hackaton Code Kids 2025, desfășurat la Tulcea.

Astfel, copiii tulceni s-au calificat, alături de alte 19 echipe din țară (din mediul rural și urban mic), la Târgul Național CODE Kids 2025 ce a avut loc weekendul trecut (15 noiembrie 2025), la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.

Echipa câștigătoare de la CODE Kids Tulcea 2025 a câștigat și la nivel național-1

Echipa tulceană a câștigat competiția la nivel național cu proiectul „Smart Boat Guard” – un sistem antifurt inteligent pentru bărci, după cum a anunțat Fundația Progress, în calitate de organizator.

Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 a adus la București cele mai bune proiecte de robotică realizate de copii de 10–14 ani, majoritatea din mediul rural. Copiii au creat soluții tehnologice pornind de la probleme reale din comunitățile lor. 20 de cluburi din toată țara și-au prezentat ideile în fața unui juriu format din profesioniști din companii private. Toate cluburile au primit premii pentru bibliotecile locale care găzduiesc cluburile gratuite CODE Kids, oferite de Fundația Progress cu sprijinul partenerilor, scrie în comunicatul de presă emis de Fundația Progress.

Echipa câștigătoare de la CODE Kids Tulcea 2025 a câștigat și la nivel național-2

Potrivit sursei, proiectele micilor coderi au identificat diverse nevoi, au inovat și au creat soluții tech pentru probleme sociale – de la eficientizarea reciclării, economisirea apei și grija pentru natură, sistem automatizat de urmărire a soarelui până la automatizarea hrănirii animalelor într-o fermă, case inteligente, joc de tip escape room gândit pe obiecive turistice locale pentru promovarea unei localități, sistem de parcare automată a unui autovehicul sau semn de carte inteligent care încurajează lectura în rândul copiilor.

CODE Kids este un program gratuit dezvoltat de Fundația Progress, care propune o soluție de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic. Acesta a luat naștere în contextul în care aproape 50% din copiii de la țară iau note sub 5 la Evaluarea Națională, la matematică.

Tot echipa Bibliotecii din Sarichioi s-a bucurat și de un premiu special, o excursie acordată întregii echipe de coderi împreună cu bibliotecara lor, ce a reprezentat noutatea acestei ediții a târgului.

(surse info, foto : comunicat de presă Fundația Progress, fb progressfoundation.ro, fb biblioteca.sarichioi)

Alte Articole

S-a lansat proiectul prin care Tulcea va avea un nou parc urban

S-a lansat proiectul prin care Tulcea va avea un nou parc urban

4 decembrie 2025

O suprafață de aproximativ 3.700 mp din Tulcea, în prezent un spațiu închis din incinta Aquaserv Tulcea, inaccesibil publicului, va fi transformată într-un parc urban, un nou spațiu verde pentru…

CISTESTE MAI MULT
Două programe privind siguranței elevilor, într-o singută zi, la Tulcea

Două programe privind siguranței elevilor, într-o singută zi, la Tulcea

27 noiembrie 2025

Jandarmii tulceni, alături de forțe din cadrul IPJ Tulcea și ai Poliției Locale Tulcea, au derulat ieri activități preventiv-educative în două unități de învățământ : Școala Profesională „Danubius” și Școala…

CISTESTE MAI MULT