Stiri din tulcea
DSP Tulcea informează – sute de cazuri de intoxicație acută cu produse chimice la copii
DSP Tulcea informează – sute de cazuri de intoxicație acută cu produse chimice la copii
Pe pagina oficială a Direcției de Sănătate Publică Tulcea – Promovarea Sănătății Tulcea – a fost publicată o informare privind riscurile asociate utilizării produselor de protecție a plantelor, adică a pesticidelor agricole iar din datele furnizate de instituția citată reiese că din sutele de cazuri de intoxicație acută cu produse chimice la grupele de vârstă 0-18 ani, majoritatea s-au produs pe cale accidentală.
Intoxicația cu pesticide este o problemă gravă de sănătate care afectează în mod disproporționat copiii.
Mai exact, pe parcursul a 3 ani (în perioada 2019-2021), în Registrul Național de Informare Toxicologică (ReTox) al Institutului Național de Sănătate Publică au fost înregistrate 604 cazuri de intoxicație acută cu produse chimice respectiv biocide, detergenți și produse pentru protecția plantelor la copii cu vârsta între 0-18 ani, dintre care 562 cazuri s-au produs pe cale accidentală ( 93,04% din totalul intoxicațiilor înregistrate). 40 dintre aceste cazuri au fost intoxicații accidentale cu produse pentru protecția plantelor.
În aceeași perioadă au fost înregistrate 172 cazuri de adulți cu intoxicație acută cu produse pentru protecția plantelor, ponderea cea mai mare – 72,09%- având-o intoxicațiile cu insecticide, urmată de cele cu erbicide (25,58%) și fungicide (2,32%).
În consecință, DSP Tulcea a publicat un set de recomandări pentru a proteja împotriva otrăvirilor sau expunerilor neintenționate cu pesticide, valabil indiferent dacă avem sau nu copii mici în casă.
Când cumpărați un pesticid:
– Alegeți numai pesticide autorizate. Puteți identifica aceste produse după numărul de autorizare de pe etichetă.
– Cumpărați doar cantitatea de produs necesară pentru tratament.
– Evitați cumpărarea pesticidelor din surse neautorizate şi nesigure. Pot fi contrafăcute sau falsificate.
Când depozitați un pesticid:
– Nu lăsați niciodată pesticidele și alte produse chimice la îndemâna copiilor. Depozitaţi-le într-un dulap încuiat.
Când utilizați un pesticid:
– Citiți, înțelegeți și respectați întotdeauna toate instrucțiunile și avertismentele de pe etichetă. Pesticidele trebuie folosite întotdeauna conform etichetei. De exemplu, nu utilizați niciodată un pesticid în interior dacă este destinat numai utilizării în exterior.
– Înainte de a aplica pesticide îndepărtați din zonă copiii și jucăriile lor, respectând perioada de re-intrare în zonă imprimată pe eticheta pesticidului.
– Țineți copiii departe de zonele tratate în timpul aplicării pesticidelor și până când zonele sunt uscate.
– Dacă sunteți întrerupt în timpul aplicării unui pesticid, închideți corespunzător recipientul.
– Nu îndepărtați niciodată etichetele originale aplicate pe ambalajul pesticidului.
– Nu transferați niciodată pesticidele în alte recipiente. Nu folosiți recipiente pentru alimente sau băutură pentru a depozita pesticide și alte produse chimice.
– Dacă ați folosit pesticide, spălați-vă hainele separat de hainele celorlalți membri ai familiei.
– Nu puneți niciodată momeli pentru rozătoare sau insecte acolo unde copiii mici le pot găsi și le pot atinge. Asigurați-vă că momeala este depozitată în stații de momeală încuiate, care nu sunt lăsate la îndemâna copiilor.
– Utilizați doar cantitatea de produs necesară pentru tratament.
– Nu amestecați niciodată diferite pesticide decât dacă sunteți sfătuit să faceți acest lucru în instrucțiuni.
– Învățaţi copiii că „pesticidele sunt otrăvuri” – ceva ce nu ar trebui niciodată să atingă sau să bage în gură.
Pesticidele sunt utilizate pe scară largă pentru combaterea dăunătorilor care afectează sănătatea plantelor reducând randamentul culturilor. Pesticidele sunt concepute pentru a ucide, a reduce sau a respinge insectele, buruienile, rozătoarele, ciupercile și alte organisme care pot amenința sănătatea publică și economiile naționale.
Cu toate acestea, atunci când sunt utilizați sau depozitați necorespunzător, acești agenți chimici pot dăuna și oamenilor.
(sursă info și foto : fb dsptulcea)