Stiri din tulcea

Dobrogea este, în continuare, printre zonele vizate de Codul Galben hidrologic

27 ianuarie 2023
Dobrogea este, în continuare, printre zonele vizate de Codul Galben hidrologic

Dobrogea este, în continuare, printre zonele vizate de Codul Galben hidrologic

 

În cursul acestei dimineți, hidrologii INHGA (Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor) au actualizat Codul galben, reducând valabilitatea acestuia cu 12 ore, dar au specificat că sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râuri din sud-estul țării.

Mai exact, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, Codul Galben este valabil până mâine, 28 ianuarie, la ora 12.00 și sunt vizate râuri din 3 bazine hidrografice :

– Vedea : afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Văleni (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman);
– Argeș : afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Malu Spart – amonte stația hidrometrică Budeşti (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi);
– râuri din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

În acest context, există riscul producerii de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţul Constanţa.

Dispeceratul Apele Române și cele 2 de la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă: Apele Române Argeș-Vedea şi Apele Romane Dobrogea-Litoral realizează fluxul informațional în situații de urgență.

Deoarece există riscul creșterii rapide a nivelului apei, recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații.

(sursă info și foto : fb inhga)