Dezinformare rusă pornind de la măsurile MApN privind încălcările spaţiului aerian românesc în județul Tulcea
Dezinformare rusă pornind de la măsurile MApN privind încălcările spaţiului aerian românesc în județul Tulcea
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a publicat pe platforma InfoRadar un comunicat de presă din care reiese că procedurile instituite ca urmare a încălcării spațiului aerian românesc în timpul atacurilor ilegale cu drone desfășurate de forțele ruse în noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie (alertarea populației din județul nostru, decolarea a două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și resturile de drone ruse găsite în județ), au constituit baza de pornire a unui scenariu complet fals inventat în laboratoarele de propagandă de la Kremlin.

Campania de dezinformare rusă folosește informaţii false sau scoase din context și inventează situații inexistente pentru a manipula adevărul si a influența opinia publică,
scrie în comunicatul de presă emis de MApN.

Așa cum ministerul citat a comunicat deja, au fost identificate două zone în care au căzut resturi de drone de proveniență rusească de tip Geran1/2, una între localitățile Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu, iar alta la sud de Chilia Veche, dar articolele publicate de presa din Rusia plasează atacul ilegal executat de propriile forțe asupra porturilor civile ucrainene cu o zi mai târziu, respectiv vineri, 17 ianuarie, spre sâmbătă, 18 ianuarie și acreditează, fără nicio bază reală, ideea că forțele militare ale Armatei României ar fi intervenit în desfășurarea evenimentelor, prin executarea de foc asupra dronelor rusești cu mijloace de lovire dispuse pe teritoriul național al României.
În scenariul fantezist se afirmă, fără nicio legătură cu realitatea, că obiectivul atacurilor ruse ar fi fost, de fapt, o operațiune de tranzit de militari români (potrivit unei surse de propagandă) sau de mercenari români (așa cum afirmă o alta), transportați cu ambarcațiuni de pe malul românesc pe cel ucrainean.
„Atacul” descris de materialul de propagandă, care ar fi fost ordonat de la vârful armatei ruse, ar fi provocat numeroase victime de partea română, morți și răniți.
În scenariul de la Kremlin apar și elicoptere ale Forțelor Aeriene Române care ar fi intervenit pentru evacuarea așa-zișilor răniți și sprijinirea cu foc a intervenției forțelor ucrainene de pe celălalt mal.
Oricât de stângaci ar fi redactată și oricâte erori evidente ar conține, știrea falsă este amplificată în spațiul public țintit prin algoritmi și agenți umani afiliați, pe multiple canale de propagandă. Ulterior, sunt generate reacții oficiale sau analize ale unor așa-ziși „experți”, care sunt, la rândul lor, fructificate de sistemul de amplificare în mediul online, în special pe platformele digitale de comunicare.
Aceste operațiuni vizează, în primul rând, opinia publică din România și, prin extensie, din spațiul NATO, care este manipulată să creadă că NATO urmărește să intre în război cu Rusia și că România este împinsă în acest conflict. Acest narativ de propagandă este conjugat cu altele, cum ar fi așa-zisele intenții de folosire a bazelor militare din România pentru pregătirea unor operații ofensive, pregătirile făcute în secret de autoritățile de la București pentru trimiterea de militari români pe frontul din Ucraina și altele, pe care le-am semnalat în mod constant pe această platformă de combatere a dezinformării.
În același timp, acest tip de dezinformare țintește și publicul intern rus, care este hrănit în mitul cetății asediate, fiind manipulat să creadă că Rusia este în pericol de a fi atacată de NATO și că în Ucraina militarii ruși din forțele de invazie luptă, în așa-zisa „operațiune militară specială”, împotriva NATO.
Reiterăm faptul că realitatea pe care propaganda rusă și vectorii de propagare din spațiul public românesc și Euro-Atlantic încearcă să o acopere prin aceste acțiuni de dezinformare și manipulare este că Federația Rusă, în disprețul total al normelor internaționale, a militarizat Marea Neagră, a invadat Ucraina și a anexat ilegal Crimeea în 2014, iar din 2022 este angajată într-un război ilegal de agresiune împotriva unui vecin suveran. Războiul brutal pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei este doar o dimensiune a asaltului pe care Rusia îl dă lumii democratice și libere. În paralel, Federația Rusă este angajată într-un set persistent de acțiuni hibride împotriva unor țări membre NATO, UE și a altor state din regiunea Mării Negre,
subliniază Ministerul Apărării Naționale.
Potrivit sursei, astfel de „știri”, deși absurde și implauzibile, se înscriu în tiparul operațiunilor ruse de influențare și manipulare executate în prezent în spațiul public românesc și aliat.
(surse info, foto : inforadar.mapn.ro, fb mapn.ro)
Alte Articole
Poligonul Babadag : scădere a numărului de zile cu exerciții militare în noiembrie
Tragerile cu muniție de război, ziua și noaptea, efectuate în poligonul Babadag din județul Tulcea, sunt programate în doar 10 zile din această lună. Mai exact, începând de ieri,…
CISTESTE MAI MULT
Doi sturioni și un delfin, prinși în plase ilegale, eliberați de polițiștii de frontieră tulceni
După ce au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit în care erau capturați doi sturioni și un delfin, polițiștii de frontieră tulceni din cadrul Gărzii de…
CISTESTE MAI MULT

