Despre dotările necesare UAT-urilor în situații de urgență, azi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural

5 decembrie 2023 | Actualitate
Despre dotările necesare UAT-urilor în situații de urgență, azi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural

Despre dotările necesare UAT-urilor în situații de urgență, azi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural

La începutul ședinței de azi a Colegiului Prefectural, condusă de prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, primarii și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în asigurarea managementului pentru situații de urgență au fost invitați la dialog pentru a concluziona modul în care s-a desfășurat intervenția pe timpul Codului roșu care a afectat județul nostru la sfârșitul săptămânii trecute, după cum a transmis Prefectura Tulcea.

Ședința a început  la ora 10:00, la sala Mihail Kogălniceanu iar la finalul discuțiilor prefectul județului i-a asigurat pe cei prezenți de întreaga sa disponibilitate și sprijinul său necondiționat de a întreprinde toate demersurile necesare, potrivit competențelor sale, de a aduce în atenția decidenților centrali problemele constatate și modalitățile propuse pentru rezolvarea acestora.

În cadrul întâlnirii s-a hotărât asigurarea capabilităților specifice unui răspuns adecvat în situațiile de urgență, astfel:
– dotarea unităților administrativ teritoriale (Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență) cu stații de emisie – recepție eficiente în condiții de lipsă de semnal și energie electrică, care să permită coordonarea forțelor și mijloacelor precum și direcționarea acestora, centralizarea informațiilor și comunicare în timp real a priorităților;

au fost analizate și modalitățile care să permită achiziționarea acestora, detaliile tehnice și alte aspecte care să vină în sprijinul primarilor, în calitatea acestora de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență;

dotarea cu generatoare de energie electrică, la nivelul fiecărei localități, care să asigure comunicarea pe timpul situațiilor de urgență și funcționarea instituțiilor;

Pref tl Colegiu Pref d situatii de urgenta dec 23 primari

De asemenea, s-a insistat asupra nevoii de a identifica din timp necesarul de suplimentare a capabilităților atât la nivelul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență cât și la nivelul instituțiilor cu atribuții (ENEL, Drumuri naționale, Drumuri județene, Serviciul Județean de Ambulanța Etc.) care să vină în sprijinul factorilor județeni cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

Pref Tl colegiu Pref discutii situatii urgenta dec 23

Ca o concluzie, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a subliniat importanța colaborării între autorități și instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, ce poate duce la depășirea cu bine a provocărilor naturii.

(sursă info și foto : comunicat de presă Prefectura Tulcea)

Alte Articole

Dosar de urmărire penală în cazul cadavrelor de animale abandonate în Babadag

Dosar de urmărire penală în cazul cadavrelor de animale abandonate în Babadag

18 iulie 2024

  În urma unei sesizări primite la începutul acestei săptămâni (în data de 15.07.2024), cât și a unei sesizări făcute către alte instituții, privind abandonarea de cadavre de animale, pe…

CISTESTE MAI MULT
Arme și muniții deținute ilegal, la Tulcea – doi tulceni s-au ales cu dosare penale

Arme și muniții deținute ilegal, la Tulcea – doi tulceni s-au ales cu dosare penale

18 iulie 2024

Polițiștii tulceni au întocmit două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor pe numele a doi bărbați, ambii din municipiul Tulcea și în vârstă de 70…

CISTESTE MAI MULT