Stiri din tulcea

Despre cum să tratăm corect o răceală comună – fără antibiotice

2 decembrie 2022
Despre cum să tratăm corect o răceală comună – fără antibiotice

Despre cum să tratăm corect o răceală comună – fără antibiotice

În contextul în care iarna si-a intrat în drepturi și temperaturile au scăzut chiar sub normalul perioadei, este important pentru noi toți, dar mai ales pentru părinți, să avem acces la informaţii educaţionale despre tratarea corectă a răcelii în sezonul rece.

Astfel de informații sunt oferite de Societatea Română de Rinologie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei prin campania „WAAW! Tot ce nu ştiai despre antibiotice şi cum să tratezi corect o răceală comună”, conform unui comunicat de presă emis de cele 2 asociații citate.

Soc Ro De Rinologie fb sigla
Potrivit secretarului general al Societăţii Române de Rinologie, Codruţ Sarafoleanu, infecţiile căilor aeriene superioare (nas, sinusuri, faringe, laringe, ureche) sunt responsabile de o mare parte a consumului nejustificat de antibiotice.

„Cei mai mulţi pacienţi nu au nevoie de antibiotice, ci doar de medicaţie simptomatică (antitermice, antiinflamatoare, descongestionante nazale, vitamina C, etc.) pentru a se recupera. În jur de 90% din durerile în gât au o etiologie virală şi nu necesită antibiotice. Rata ridicată de prescriere a antibioticelor pentru viroze respiratorii contribuie semnificativ la creşterea rezistenţei bacteriene”,

a explicat medicul Codruţ Sarafoleanu.

Soc. Nat de Med Fam fb sigla

„Sezonul rece este în toi şi vedem o explozie a cazurilor de viroze atât la adulţi, cât şi la copii. În România încă ne confruntăm deseori cu pacienţi care vin în cabinete sau la farmacie pentru a cere antibiotice pentru a trata simple răceli sau dureri în gât. Este important să creştem gradul de educaţie, pentru a avea arme să tratăm infecţii mai grave care chiar au nevoie de antimicrobiene”,

a declarat Dina Mergeani, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Un nou studiu global arată o dependenţă ridicată de antibiotice pentru tratarea afecţiunilor respiratorii, cum ar fi durerile în gât.

Antibioticele sunt ineficiente pentru 9 din 10 dureri în gât şi pentru majoritatea cazurilor de răceală comună, însă, cu toate acestea, aproximativ 50% dintre românii de 25 – 34 de ani cred că antibioticele sunt eficiente pentru răceli şi dureri în gât.

Folosirea incorectă de antibiotice alimentează rezistenţa antimicrobiană, aceasta fiind a treia cauză de deces la nivel mondial.

Studiul Sore Throat & Antibiotic Resistance (STAR), iniţiat de Parteneriatul Global pentru Infecţii Respiratorii (GRIP) cu sprijinul Reckitt ( realizat în mai 2022 ), dezvăluie amploarea abuzului de antibiotice pentru o durere în gât, se arată în comunicat.

Cercetarea, realizată pe 12.000 de persoane din întreaga lume, arată că în ultimele şase luni cele mai întâlnite simptome cu care s-au confruntat respondenţii au fost durerea în gât, strănutul, nasul înfundat şi rinoreea. Mulţi români încă folosesc antibiotice pentru simple răceli sau dureri în gât şi nu au încredere că pot scăpa de simptomele răcelii sau gripei fără antibiotice.

Potrivit studiului, 49% dintre respondenţi cred că antibioticele sunt eficiente pentru durerile în gât.
Totodată, 36% consideră că nu au suficiente cunoştinţe pentru a trata bolile respiratorii fără antibiotice, iar 23% s-ar simţi anxioşi să fie trataţi pentru boli respiratorii fără antibiotice.
Mai mult de jumătate (57%) dintre cei intervievaţi cred că antibioticele ameliorează durerea, în timp ce 54% sunt de acord că antibioticele sunt eficiente pentru răceli şi gripă, iar 54% sunt de acord că ameliorează rapid simptomele.

(surse info și foto : fb societatearomana.derinologie, snmf.ro)