Curse charter și regulate, pe Aeroportul Tulcea!

31 mai 2021 | Actualitate
Curse charter și regulate, pe Aeroportul Tulcea!

Curse charter și regulate, pe Aeroportul Tulcea!

Conducerea aeroportului „Delta Dunării” Tulcea pregăteşte deschiderea curselor regulate şi charter! Directorul unității a anunțat că poartă discuţii cu mai multe companii aeriene care operează pe aeroporturile din România să deschidă zboruri regulate şi charter și pe aeroportul Tulcea!

“Săptămâna trecută am trimis companiei Blue Air tarifele şi urmează să primim decizia după ce vor analiza. Am mai avut discuţii cu o companie care are nişte aeronave de 50 de locuri şi care intenţionează să vină să opereze. Să sperăm că nu vor fi alte piedici şi vom începe să operăm atât curse interne cât şi externe. Eu mi-am propus să operăm măcar două curse externe şi i-am asigurat că 50 de locuri vor fi uşor de acoperit. Am avut discuţii şi cu alte companii, dar condiţiile erau destul de dure, în sensul că voiau să le garantez 30% din capacitatea aeronavei că va fi ocupată, a declarat directorul aeroportului Vâlcu Stoian vineri, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean.

Deocamdată aeroportul Tulcea este deschis doar traficului cu aeronave mici, dar președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu este optimist că situația va reveni la normal:

„Începutul întotdeauna este greu şi nouă ne este cu atât mai greu, ţinând cont de faptul că bugetul Consiliului Judeţean nu îşi permite să suporte un eventual grad de neocupare al locurilor de aeronavă până îşi asigură rentabilitatea curselor pe care le fac. Toţi marii operatori cer să li se ofere o garanţie financiară. Până se face reclamă, toţi procedează aşa”, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Vineri în cadrul ședinței de Consiliu Județean s-a aprobat un nou buget de ajutor pentru aeroportul Tulcea. În contextul deschiderii de curse aeriene noi aeroportul va avea nevoie și de un buget separat pentru publicitate!

Alte Articole

Reabilitarea străzii Mahmudiei din municipiul Tulcea implică atât doborârea cât și plantarea unor arbori

Reabilitarea străzii Mahmudiei din municipiul Tulcea implică atât doborârea cât și plantarea unor arbori

17 iunie 2024

Reabilitarea străzii Mahmudiei din municipiu  necesită lucrări de doborâre a unor arbori și pentru siguranța și eficiența acestor intervenții, este necesară oprirea circulației, a anunțat, încă de săptămâna trecută, Primăria…

CISTESTE MAI MULT
Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

13 iunie 2024

Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Sfântu Gheorghe din județul Covasna, în timp ce se afla la pescuit pe malul brațului Sf. Gheorghe a dispărut în apele Dunării…

CISTESTE MAI MULT