Criză a locurilor libere în creşele din Tulcea
Criză a locurilor libere în creşele din Tulcea
Cu 40 de cereri pentru un loc în creşe înregistrate în prezent la Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) Tulcea, este evident că numărul solicitărilor înregistrate de autorităţi pentru un loc în creşele din municipiul Tulcea depăşeşte posibilitatea de soluţionare, după cum a declarat pentru Agerpres, Ştefana Zibileanu, directoarea instituției aflată în subordinea Primăriei municipiului.
„Presiunea pe creşe este foarte mare. În contextul celui de-al treilea val al pandemiei, situaţia este şi mai dificilă pentru că avem confirmări de cazuri de infectare şi grupe închise. Acum, avem trei cazuri confirmate şi două grupe de copii închise … Sunt foarte multe cereri pe care nu le putem onora. Tratăm urgenţele cum putem, iar principala noastră prioritate este ca părinţii să nu-şi piardă locurile de muncă”, a subliniat directoarea DAPS.
Capacitatea maximă a celor 5 creşe din municipiu era de 256 de locuri înainte de debutul pandemiei de Covid-19, dar s-a înjumătăţit ca urmare a aplicării măsurilor de siguranţă sanitară, deoarece grupele de câte 15-16 copii s-au redus la 4-9 copii.
Alte Articole
Reabilitare și Modernizare Zona Est – o altă stradă din municipiu a fost reabilitată integral
După ce, la finalul lunii septembrie, a fost anunțată reabilitarea, în cadrul proiectului Reabilitare și modernizare străzi Municipiului Tulcea, Zona Est etapa I, a străzii Plugarilor, între străzile Viticulturii și…
CISTESTE MAI MULT152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea
În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…
CISTESTE MAI MULT