Continuă vizitele la sediul ISU Delta Tulcea
Continuă vizitele la sediul ISU Delta Tulcea
După ce, săptămâna trecută, pompierii tulceni au așteptat vizitatori la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea pentru a marca cei 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, această săptămână, în care o parte din școlile tulcene derulează programul „Școala Altfel”, a început cu vizita elevilor de clasa a V a de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Tulcea.

Copiii au fost foarte curioși să descopere autospecialele cu care salvatorii pleacă la misiuni și să experimenteze, chiar și pentru puțin timp, ce înseamnă să fii pompier, la final mărturisind că a fost o experiență frumoasă dar în același timp, educativă, potrivit celor publicate pe pagina oficială a ISU Delta Tulcea.

În ceea ce privește aniversarea celor 20 de ani, două decenii de curaj, dedicare și misiuni îndeplinite cu devotament pentru protejarea vieții și a bunurilor care s-au împlinit ieri, 15 decembrie 2024, tulcenii au avut ocazia să testeze tehnica de intervenții pe care salvatorii o folosesc în misiunile de zi cu zi, să afle tainele acestei vocații și să facă cunoștință cu cei care fac tot posibilul de a servi comunitatea și de a o proteja.

Fiecare intervenție, fiecare misiune dusă la bun sfârșit este rezultatul eforturilor unei echipe dedicate, formate din oameni care au înțeles că meseria lor este, de fapt, o chemare. Pompierii și voluntarii sunt adevărați eroi, care atunci când alții se adăpostesc, se avântă spre pericol cu determinare și mult curaj.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a luat ființă în data de 15 decembrie 2004 (Hotărârea Guvernului României nr. 1490) prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (Departamentul Național de Pompieri).
Cu această ocazie le mulțumim și noi tuturor celor care veghează asupra siguranței cetățenilor.
(sursă info și foto : fb isudeltatulcea)
Alte Articole
Noua promenadă de la Mahmudia, nominalizată la nivel european
Noua promenada din localitatea tulceană Mahmudia se află printre cele mai interesante lucrări construite în UE, fiind nominalizată la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană (Premiile EUmies 2026), după…
CISTESTE MAI MULT
Și mai puține zile cu trageri cu muniție de război în Poligonul Babadag, în decembrie
După ce luna trecută, noiembrie 2025, au fost anunțate doar 10 zile în care s-au executat trageri cu muniție de război în poligonul Babadag, iar anul trecut pe această vreme…
CISTESTE MAI MULT

