Consiliul Judeţean Tulcea anunţă programul activităţilor dedicate Zilei Dobrogei

9 noiembrie 2021 | Actualitate
Consiliul Judeţean Tulcea anunţă programul activităţilor dedicate Zilei Dobrogei

Consiliul Judeţean Tulcea anunţă programul activităţilor dedicate Zilei Dobrogei

Cu ocazia zilei Dobrogei, Consiliul Județean Tulcea organizează duminică pe 14 noiembrie, la Monumentul Independenţei din municipiul Tulcea, începând cu ora 12.00, un ceremonial militar și religios. Evenimentul se va încheia cu depunerea de coroane de flori în cinstea eroilor, care s-au jertfit pentru independenţa statului român.

În actualul context pandemic, evenimentul va fi organizat în cadru restrâns. Consiliul Judeţean Tulcea aminteşte, astfel, că cei prezenți sunt obligaţi să respecte prevederile legale aplicabile la momentul actual!

Tot duminică, la Monumentul Independenţei, la Muzeul de Istorie și Arheologie, tulcenii vor putea admira expoziţia foto-documentară „Ștefan Borş – o personalitate în slujba dobrogenilor și a Dobrogei“ ce  conturează personalitatea complexă a lui Ștefan Borş, care în cei 43 ani petrecuţi în ținutul nord – dobrogean a îmbinat activitatea antreprenorială cu cea administrativă și politică.

 stefan bors tulcea

Ştefan Borş este primarul care a gândit Tulcea de astăzi. În timpul mandatelor sale s-a realizat cadastrul oraşului. Ştefan Borş a fost primar al Tulcei în trei rânduri, între anii 1894 – 1911. El a construit în Tulcea 14 şcoli, 12 biserici, 3 cazărmi, 3 spitale şi Palatul pescarilor. De asemenea, a făcut parte din comitetul pentru ridicarea Monumentului Reunirii Dobrogei cu România, care a fost inaugurat pe 2 mai 1904, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, aflăm de pe site-ul Bibliotecii Panait Cerna.

Totodată, de Ziua Dobrogei, în incinta Casei Avramide din cadrul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean va avea loc expoziția-concurs de fotografie „Sofia Vrabie“, eveniment organizat în cadrul proiectului „Phoenix, implementat de Asociația „Seniori în acțiune“, alături de partenerii săi, Institutul de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion“ și Asociația „Mâini Întinse“, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Tulcea, în baza Legii nr. 350/2005.

sofia vrabie

Sofia Vrabie s-a nascut la Ismail, Basarabia, 22 septembrie 1928, in familia lui Sava Colocsas si a fost crescuta si educata de familia invatatorilor Vasile si Zenovia Vrabie. A inceput studiile secundare la Liceul Sf. Sava din Ismail. S-a refugiat in Ardeal si a terminat liceul Iulia Hasdeu din Lugoj. Dupa terminarea liceului, desi avea inclinatii catre artele frumoase, s-a inscris si a absolvit Facultatea de Stiintele Naturii – Geografie la Universitatea Dr. Victor Babes din Cluj cu calificativul „diplomat universitar” in specialitatea zoologie. A lucrat ca textilist, pedagog, etnolog, parazitolog, entomolog. A semnat si a publicat articole in revistele de specialitate: Analele stiintifice ale Institutului de Cercetare si Proiectare Delta Dunarii Tulcea, Alcedo, Jurnalul de Tulcea si in volumele: Actualitati in epidemiologia antropozoonozelor (1972) si Contributii la studiul rezervorului natural de leptospire (1973). Articolele sale se refera la istoria si cultura Dobrogei de Nord, protectia mediului, pescuitul in Delta Dunarii, piscicultura. Pentru activitatea de cercetare a primit doua medalii, in 1971 si 1972, prin decretul Consiliului de Stat al R.S.R. A scris Sfinxul Deltei. Municipiul Tulcea – Ghid turistic, publicat la Harvia in anul 2005, rod al unei activitati indelungate de cercetare si documentare. Printre realizari se numara si expozitiile personale de fotografie, filatelie, sculptura in os, modelaj in lut. S-a stins din viata pe 29 octombrie 2012.

Prezentarea unui certificat verde, precum și purtarea măștii sunt obligatorii la evenimentele din interior, precizează Consiliul Judeţean Tulcea!

De asemenea, începând cu data de 12 noiembrie, la Muzeul de Artă Tulcea puteţi admira cele mai bune lucrări realizate în cadrul Bienalei de pictură „Alexandru Ciucurencu”.

Vineri, la ora 11.00, la sala Mihail Kogălniceanu, are loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului on-line „Dobrogea, pământ românesc“, organizat de Consiliul Județean Tulcea.

program ziua dobrogei

Alte Articole

Un alt Cod Galben de viituri, valabil și în județul Tulcea, extins și prelungit

Un alt Cod Galben de viituri, valabil și în județul Tulcea, extins și prelungit

10 septembrie 2024

  Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au actualizat Codul Galben de…

CISTESTE MAI MULT
Fragmente de drone căzute în județul Tulcea – o altă posibilă zonă de impact, pe lângă cea de lângă Periprava

Fragmente de drone căzute în județul Tulcea – o altă posibilă zonă de impact, pe lângă cea de lângă Periprava

10 septembrie 2024

Ca urmare a acțiunilor de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor din noaptea de 7/8 septembrie, efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și…

CISTESTE MAI MULT