Stiri din tulcea
Coliziune cu victime și o șoferiță băută, ieri, în municipiu
Coliziune cu victime și o șoferiță băută, ieri, în municipiu
Polițiștii tulceni au întocmit ieri 2 dosare penale în urma unor evenimente rutiere produse în municipiu : un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și un altul pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Ieri seară, în jurul orei 21:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Isaccei din municipiu, pe fondul nerespectării distanței regulamentare între autoturisme.
Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un tânăr șofer de 23 de ani, din Tulcea, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de mașina din față, condus de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din localitate, și a intrat în coliziune față-spate cu aceasta și apoi a părăsit partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui pasager din primul autoturism ce au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultând faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Tot ieri, 08 februarie, dar în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Aleea Sulfinei, din municipiul Tulcea, un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din localitate.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscop, rezultatul indicând concentrația de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, prin urmare femeia a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
IPJ Tulcea precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
(surse info și foto : comunicate de presă IPJ Tulcea)