Muzica Noua

Coldplay prezintă o piesă nouă; Iată un teaser

11 iunie 2024 | Muzica noua
Coldplay prezintă o piesă nouă; Iată un teaser

Coldplay prezintă o piesă nouă; Iată un teaser

Noua piesă, cunoscută deocamdată ca „First Time” ar fi primul material al trupei din 2021 încoace. În acel an Coldplay lansa albumul „Music of the Spheres”. Între timp Chris Martin şi ai lui au partajat o secţiune de 20 de secunde cu noul track pe contul de Instagram al formaţiei pe 7 iunie 2024. Clipul îl prezintă pe Chris în faţa parcului de distracţii Pacific Park din Santa Monica, California.

Acolo se află o roată panoramică cu nişte lumini intense, iar publicul trece prin spatele său. Chiar dacă filmarea pare pe repede înainte, Martin pare să cânte versurile în timp real. Coldplay nu e deloc străină cu jocurile cu temporalitatea, de la „Clocks” încoace. Teaserele cu privire la un album nou datează încă din ianuarie 2023. Pe atunci apărea perspectiva unui LP numit „Moon Music”, care a fost finalizat.

Muzicienii l-au descris ca „al doilea volum din Music of the Spheres”, dar au spus şi că „va dura ceva până iese”. Coldplay a mai făcut aluzie în trecut la faptul că ştie exact când se va opri din cântat. Anul 2025 a fost propus ca „termen limită”. În 2021 au spus într-un interviu că se apropiau de finalul perioadei în care scriu material nou. Vor rămâne totuşi doar la concerte.

 

Trupa se pregăteşte acum să fie headliner la Glastonbury în această lună. A mai avut acel rol şi în 2002, 2005, 2011 şi 2016. Alţi headlineri sunt Dua Lipa şi SZA. Pe cei de la Coldplay îi aşteptăm la Bucureşti în curând, pentru două concerte, pe 12 şi 13 iunie 2024.

Alte Articole

FiRMA ne cântă „Hello, Hello”, o piesă de pe un viitor album

FiRMA ne cântă „Hello, Hello”, o piesă de pe un viitor album

11 iunie 2024

"Hello, Hello" a fost compusă și produsă de Daniel Rocca Stoicea, avându-i ca asistenți de producție pe Sorin Erhan și Dani Stan. Deși e scrisă în limba engleză, melodia tratează, ca…

CISTESTE MAI MULT
Alexandra Stan lansează noul single „Dancing in Marbella” în colaborare cu Sasha Lopez și Manuel Riva

Alexandra Stan lansează noul single „Dancing in Marbella” în colaborare cu Sasha Lopez și Manuel Riva

3 iunie 2024

Alexandra Stan, una dintre cele mai apreciate artiste din România, a lansat astăzi single-ul „Dancing in Marbella”, o colaborare incendiară cu producătorii de renume internațional, Sasha Lopez și Manuel Riva.…

CISTESTE MAI MULT